Acasă Actualitate Robu consideră că cei care i-au făcut public salariul sunt ”penibili”

Robu consideră că cei care i-au făcut public salariul sunt ”penibili”

DISTRIBUIȚI

Primarului Nicolae Robu are o nouă ieșire nervoasă după publicarea în presa locală și națională a salariilor șefilor din Primăria Timișoara. Deși recunoaște că salariile publicate sunt reale, fiind publice, primarul atacă din nou presa. În opinia sa veniturile șefilor din primărie sunt chiar mici, ”în comparație cu ale altor structuri de administrație publică locală”. Mai mult salariul de 6500 lei pe lună (în mână) a ”faimosului șofer” Vasile, șoferul personal al primarului și șef de birou în Poliția Locală, aduce mari economii la bugetul Timișoarei.

”Nu cu mult timp în urmă, spuneam, cu gust amar, că presa, presa care, în opinia mea, ar trebui să joace un rol extrem de important în societate, a ajuns împânzită de indivizi și individe fără minte și fără caracter, care, în loc să informeze, dezinformează, calomniază, de cele mai multe ori. Ei bine, ieri sau alaltăieri, un astfel de neisprăvit care se pretinde jurnalist, a prezentat drept mari descoperiri salariile angajaților Primăriei Timișoara, salarii stabilite prin hotărâre de consiliu local – deci: publice, o dată cu respectiva –, iar în cazul Primarului, prin lege, publică și aceasta.

Astfel, s-a făcut știre națională cât de mari sunt salariile în Primăria Timișoara! O abordare profesională, ar fi arătat că salariile în Primăria Timișoara sunt printre cele moderate, între primăriile comparabile și chiar mici în comparație cu ale altor structuri de administrație publică locală, cum ar fi Consiliul Județean Timiș. Dar, cum cititul este obositor pentru unii – de aceea, ei au scris mult mai mult decât au citit, se poate deduce asta foarte ușor după ce scriu –, ”marii jurnaliști” n-au făcut un minim efort de documentare. Mi-ar fi plăcut să văd un tabel comparativ cu salariile în primăriile primelor zece orașe ale țării după populație, spre exemplu și în consiliile județene ale județelor corespondente. Dar, dacă s-ar fi făcut așa ceva, puteam vorbi de un act de presă, ori, acte de presă sunt prea puțini lucrători în domeniu –nu le spun jurnaliști, din respect pentru ceea ce înseamnă să fii jurnalist!- apți să facă (e dătător de speranță, însă, că, totuși, mai sunt).

Știrea națională despre care am vorbit l-a avut în centru pe șoferul meu, șofer care câștigă, chipurile, 10000 lei pe lună. De fapt, în mână, câștigă 6500 lei pe lună. Nu puțin, desigur, se poate spune chiar mult, până recent atâta fiind salariul meu, ba chiar mai mic. Ce nu spun ”jurnaliștii” este că dl. Paraschiv – așa îl cheamă – nu câștigă acest salariu ca șofer, ci ca șef de serviciu în Poliția Locală, pentru că eu, în loc să plătesc distinct un șofer, în situația în care timpul cât un șofer este efectiv la volan, pe zi, este redus, folosesc drept șofer un șef de serviciu. Acest om lucrează alături de mine 12-14 ore pe zi, foarte frecvent inclusiv sâmbăta. Evident, eu aș avea dreptul, la cât e durata zilei mele de lucru – o durată ilegală, iată, eu mă autodenunț că încalc codul muncii, muncind 12-14 ore pe zi, lucru pentru care PSD Timiș a și cerut ITM – îmi reamintesc și sunt convins că și dv. vă reamintiți, cu plăcere-, să mă sancționeze, să vedeți până unde se poate merge în România!-, aș avea dreptul, reiau ideea, să angajez un șef de serviciu și doi șoferi. Dar, fac economii, folosind drept șofer un șef serviciu, care lucrează zilnic, pro bono, o mulțime de ore suplimentare. Fanatic al muncii, alături de mine, deci, de hulit și el, alături de mine! P.S. Eu câștig circa 12 000 lei pe lună, nicidecum 17 000 lei!”, a scris pe facebook Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii