.jpg)
S-a întâmplat ceea ce trebuia să fie, de acum: învestitura primarului Robu. În sala CLT, atmosfera a fost mai mult decât politică sau administrativă, a fost una de bucurie, de sărbătoare. Trebuie să admit că am mai simţit acest fel de bucurie în 1996, la momentul Constantinescu. Nu m-am regăsit, parcă, la Primăria Timişoara, ci într-o sală de concerte. Ştiu că o parte dintre perdanţi şi una dintre cei care nu se pot bucura o să mă acuze, din nou, de prea mult ataşament, de exces în exprimarea trăirilor. Da, recunosc, dar ipocrizia nu este felul meu de a mă arăta lumii, aşa încât îmi asum ce scriu, spun şi, desigur, gândesc. Ar fi culmea să-mi fie teamă de judecata altora, după modelul securist! Aşadar, cei peste 55.000 de timişoreni care l-am votat pe Robu în 10 iunie suntem bucuroşi pentru şansa Timişoarei. Aţi văzut Universitatea Politehnică? Dacă nu, vizitaţi-o! Sunt sigură de faptul că Timişoara va renaşte cel puţin la fel cum a renăscut Politehnica! Robu va susţine şi proiectul „Timişoara, capitală culturală europeană”, am convingerea că îşi va păstra cuvântul în faţa timişorenilor şi că va veghea la respectul faţă de lege, instituţie şi oameni. Din păcate, în ultima vreme, respectul faţă de primărie, funcţionari publici, oraş, în sine, pălise. Trebuie să admit că în primele sale trei mandate, am avut, adesea, aprecieri pentru primarul Ciuhandu. Au fost multe lucruri bune, dar, din păcate, nu a înţeles, deşi i s-a spus adesea, cu bune intenţii, s-a înconjurat de oameni care numai binele Timişoarei nu l-au vrut! Dar acum este vorba despre speranţă, despre o energie bună, care ne-ar putea uni. Timişoara este a noastră, a timişorenilor, nu a unui om sau a unui grup. Identitatea unui oraş este dată de profilul comunităţii, de oamenii săi, nu doar de imobile, muzee şi terase. La ce folos frumuseţea pereţilor casei, dacă ea este locuită de persoane care nu o iubesc şi-i distrug misterul prin urlete, bocanci murdari şi resturi? La ce folos înălţimea turlelor unei biserici superb pictate, dacă ea are, în loc de servitorii Domnului, pe prietenii diavolului? La ce folos un palat grandios, dacă el este locuit de un împărat nebun? Cred că Timişoara merită o mână de om harnic, dăruit, devotat, înţelept! A venit vremea Timişoarei, ea, care era privată de dreptul unui oraş măreţ, primul oraş liber al României. Timişoara are protestatarii ei, oamenii pe care-i iubesc, pe care gerul nu i-a gonit din Piaţa Operei, mai bine de 100 de zile! Acei oameni au votat cu Robu şi ei merită recunoştinţa noastră, sunt parte din curajul timişorenilor de a face schimbarea.
Robu are un nume predestinat lucrului greu. Să-l ajutăm să-i fie munca plăcută… Succes, domnule Robu! Dumnezeu să nu vă lase la greu!
