Acasă Politica Robu face apel la seniorii din PNL să nu se amestece în...

Robu face apel la seniorii din PNL să nu se amestece în alegerile tineretului liberal din Timiş

DISTRIBUIȚI

cocean grigoroiu„Cer tuturor seniorilor din partid să nu se implice în aceste alegeri, să-i lase pe aceşti tineri valoroşi să-şi joace, neperturbaţi, şansa”, spune preşedintele PNL Timiş

Sâmbătă, tinerii penelişti din Timiş îşi vor alege o nouă conducere judeţeană. La scaunul de preşedinte vor să ajungă doi candidaţi: Liviu Cocean, actualul preşedinte al Tineretului Naţional Liberal (TNL) Timiş, consilier judeţean, şi Grigore Grigoroiu, actual preşedinte al Cluburilor Studenţeşti Liberale (CSL). Cei doi candidaţi sunt pe poziţii adverse, iar împunsăturile dintre cele două tabere, care îl susţin pe unul sau pe celălalt candidat, s-au făcut simţite chiar de la alegerile pentru conducerea organizaţiei locale a TNL Timişoara, ce au avut loc acum trei săptămâni.

Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, cere seniorilor din partid să nu se implice în aceste alegeri ale tinerilor. „Avem doi candidaţi excepţionali, pe care noi, seniorii, îi preţuim deopotrivă. Fiecare a avut ocazia să arate ce poate. De la bun început eu le-am spus că îi apreciez în egală măsură pe amândoi şi că cer tuturor seniorilor din partid să nu se implice în aceste alegeri, să-i lase pe aceşti tineri valoroşi să-şi joace, neperturbaţi, şansa. Indiferent cine va câştiga, la sfârşitul alegerilor ne putem declara cu toţii mulţumiţi. La sfârşitul alegerilor, cei doi candidaţi, membrii echipelor lor, simpatizanţii lor îşi vor da mâna şi imediat după ce alegerile se vor încheia vor constitui, cu toţii, împreună, echipa tineretului PNL Timiş”, spune Nicolae Robu.

„Punem mare accent pe tineret”

Liberalii i-au promovat, în ultimul timp, pe tineri în funcţii importante. „Punem mare accent pe tineret. Am promovat tineri în funcţii importante, cum nu cred că s-a mai întâmplat. Avem peste tot tineri valoroşi susţinuţi de noi. Creşterea pe care PNL Timiş a consemnat-o în acest an, de la 3.000 la 10.000 de membri, s-a realizat, în cea mai mare măsură, în segmentul de tineret. Nu a existat din partea mea o poziţionare faţă de un candidat şi o repoziţionare faţă de celălalt candidat. De la bun început, ambii mi-au rămas la fel de apropiaţi şi îmi vor fi la fel de apropiaţi şi după ce se vor încheia alegerile”, spune preşedintele PNL Timiş.

Comentarii

comentarii