Acasă Actualitate Roşia Montană: tristeţe, sărăcie şi dezolare

Roşia Montană: tristeţe, sărăcie şi dezolare

DISTRIBUIȚI

FOTO

Oricine trece prin Roşia Montană nu întâlneşte decât tristeţe, sărăcie şi dezolare. În primul rând, oamenii se simt abandonaţi de către autorităţile locale şi de către guvernul român, iar ei nu găsesc soluţii să se salveze. Casele sunt dărăpănate şi multe stau să se dărâme, iar peisajele atât din localitate, cât şi de natură par triste şi sălbatice. Pustiul şi degradarea domina Roşia Montană, sâmbătă, 28 aprilie 2012.

 
Nu vor cianuri
 
Afaceriştii care vor să convingă autorităţile române să îi lase să exploateze aurul de sub pământ duc o luptă aprigă de persuasiune la nivel local şi naţional pentru a dovedi că ei au intenţii bune şi vor să salveze Roşia Montană. Cei care ştiu cel mai bine adevărul sunt oamenii locului. Ei sunt împărţiţi în două tabere: 1. Cei care sunt de acord să vină străinii să le scoată aurul utilizând cianurile extrem de poluante (aceştia sunt puţini). 2. Cei care nu sunt de acord şi spun că se simt abandonaţi de către autorităţi (sunt cei mai mulţi). Ei vorbesc că sunt de acord pentru exploatarea aurului, dar să o facă autorităţile române. Localnicii susţin că firma străină care se laudă că, dacă i se va permite să sape acolo, va crea 2.000 de locuri de muncă este o fumigenă, fiindcă asta se va întâmpla pe o perioadă scurtă de timp, doi-trei ani, apoi numărul locurilor de muncă va scădea mult. Speranţa lor e numai în măsurile judicioase ce ar trebui luate de către guvernul român, pentru a li se da şi lor o şansă la o viaţă demnă – un loc de muncă şi un salariu cinstit. „Fără minerit în ţară ne pleacă copiii afară !” – se putea citi un slogan pe un baner agăţat pe o clădire dărăpănată. Din păcate luptă pentru aurul românesc de la Roşia Montană abia e la început. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla mai departe şi dacă guvernul va găsi soluţia cea mai bună pentru a-i salva pe localnici de la sărăcie şi deznădejde.
 
O localitate semirurală
 
„Situată departe de drumurile comerciale principale, fără posibilităţi de investiţie în alte activităţi, Roşia Montană a rămas mult timp un simplu centru minier. Aspectul său semirural este şi acum evident asigurându-i un farmec şi un pitoresc deosebit. Aici se conservă în mare măsură aşezarea din sec. al XVII lea în care se pot identifica două nuclee: zona vestică din jurul Bisericii Adormirea Maicii Domnului cu clădiri mult înnoite şi nucleul dezvoltat spre est cu o piaţă centrală din care pornesc mai multe străzi înguste ce urcă pantele dealurilor. Aici se găsesc trei biserici: Unitariană 1796, Romano-Catolică 1783 şi Reformată sec. al XIV-lea. Locuinţele acestui nucleu vechi păstrează planimetria tradiţională, un repertoriu plastic baroc sau neoclasic bogat şi variat. Decorurile de faţadă redau motive diverse ca scoica ghirlandele, figurile umane şi lei. Poarta a constitutit o preocupare deosebită fiind considerată un element principal al străzii. Mândria pentru profesiunea de miner transpare şi din fondul edilitar al eşezării, multe edificii purtând sub diverse forme artistice semnul tradiţional al ocupaţiei”, sunt explicaţiile ce se pot citi în limbile engleză, franceză şi română, pe un panou.
 
{vsig}galerie/rosia montana{/vsig}

Comentarii

comentarii