Acasă Eveniment Români, Ministerul Sănătăţii vă ordonă să fiţi sănătoşi

Români, Ministerul Sănătăţii vă ordonă să fiţi sănătoşi

DISTRIBUIȚI

Patronatul Medicilor de Familie (PMF) Timiş, ajuns în pragul falimentului, a editat fluturaşe şi le-a împărţit timişorenilor pentru a-i atenţiona că sunt şanse mari de a nu-i mai putea consulta. Cauza este noul Contract Cadru 2011, pe care vor fi obligaţi să îl semneze. “Începând cu 1 aprilie 2011, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au decis că vă puteţi simţi rău doar o dată la trei luni – atât de rar are voie medicul de familie să vă vadă pentru bolile cronice. Puteţi primi o singură reţetă la 3 luni pentru bolile cronice. Mai mult, este posibil să nu puteţi primi nici această unică reţetă, întrucât medicul va avea plafon „orientativ” la prescrierea de medicamente”, sunt primele verdicte.

“Fiţi alături de noi!”

Medicii de familie îi mai atenţionează pe timişoreni de următoarele: “Un program informatic prost conceput şi cu erori decide dacă sunteţi beneficiar de asigurări sau nu, indiferent de documentele pe care le aveţi. Medicul dumneavoastră nu vă va mai putea consulta, fiind obligat să facă servicii informatice pentru Ministerul Sănătăţii. Veţi plăti suplimentar pentru fiecare prezentare la medic, în viitorul apropiat, indiferent de cât plătiţi deja. Este foarte posibil să nu mai aveţi deloc medic de familie, finanţarea medicinei de familie este atât de redusă încât medicul dumneavoastră va da faliment. Medicii emigrează masiv, iar dumneavoastră, ca şi noi, ne tratăm totuşi in România. Spitalele sunt şi ele reduse, falimentare adesea. Fiţi alături de noi, sănătatea oamenilor merită mai mult!”, se poate citi pe fluturaşe.

Vor ajunge medicii funcţionari?

Dr. Claudia Iftode, vicepreşedintele PMF Timiş, a precizat duminică, 20 februarie, că în ultimul an şi mai ales în ultimele luni, doctorii sunt supuşi unor presiuni extreme şi au apărut hotărâri care, pe de o parte, nu le mai permit să-şi îngrijească pacienţii aşa cum este nevoie, iar pe de altă parte nu le mai asigură cele strict necesare  cabinetelor (privind plata personalului – asistente, medici, contabili, femeie de serviciu – a întreţinerii cabinetelor şi plata dărilor către stat).
Din păcate, hotărârile MS şi ale CNAS îi determină pe doctorii de medicina primară din Timiş şi din întreaga ţară ca, de la 1 aprilie, să nu mai poată încheia un nou contract cu casele de asigurări. “Noul contract ne impune să uităm de Jurământul lui Hipocrat, să fim funcţionarii CNAS, să alegem cine primeşte medicamente compensate şi cine nu (căci vom avea plafon), să nu vă consultăm decât o singură dată la 3 luni, să nu vă tratăm decât cu plată, dacă SIUI spune că sunteţi neasigurat, să vă cerem coplata, să nu dăm reţete şi bilete de trimitere decât pentru 20  de pacienţi pe zi, să cumpărăm cititoare de carduri şi servere, să introducem date pe cardurile de asigurat în loc să consultăm, să lipim coduri de bare pe reţete”, s-a plâns dr. Iftode.

Comentarii

comentarii