Acasă Actualitate Rotaract Ripensis Timișoara organizează Ora lui Robert, sâmbătă, la Iulius Town

Rotaract Ripensis Timișoara organizează Ora lui Robert, sâmbătă, la Iulius Town

DISTRIBUIȚI

Rotaract Ripensis Timișoara organizează cea de-a doua ediție a proiectului “Ora lui Robert”, sâmbătă, 3 septembrie, începând cu ora 11:00, la Iulius Town Timișoara.

”Împreună cu asociațiile Action for People și LOGS, vom implica în activități sportive 70 de copii instituționalizați și din medii defavorizate cu vârstele cuprinse între 7 și 16 ani, cu scopul de a îi ajutora și de a-i integra în societate.

“Ora lui Robert” reprezintă modalitatea prin care ne propunem să cultivăm dragostea copiilor pentru mișcare și pentru un stil de viață sănătos, iar în același timp să îi ajutăm prin mijloace practice să își atingă potențialul. Activitățile vor include o varietate de exerciții menite să le dezvolte capacitățile psiho-motrice, rezistența, coordonarea și forța, toate acestea sub forma unui antrenament de tip “joc”, pentru a face sportul mai atractiv și mai plăcut”, spune Rareș Leschian.

Copiii vor avea parte și de câteva surprize pe parcursul evenimentului, câteva dintre ele sub forma unor mesaje de încurajare din partea ambasadorilor clubului, gustări dulci, dar sănătoase, muzică și multe altele.  La finalul evenimentului, fiecare copil va primi un ghiozdan echipat cu toate rechizitele necesare pentru a începe noul an școlar.

Toate acestea sunt posibile datorită implicării Profi ca partener principal la “Ora lui Robert” și Iulius Town pentru asigurarea spațiului și a mijloacelor tehnice. Cu atât mai mult, o contribuție importantă pentru realizarea proiectului au avut cei de la Guau! cafe y pan, BB cakes, Green Aware, Kastel Group, La două bufnițe, Lions Club Tymes 1266 Timișoara, dar și clubul Rotary Ripensis Timișoara pentru susținerea acestui eveniment.

Mediul nostru este distractiv, dar scopul nostru este unul serios. Vă așteptăm pe 3 septembrie, începând cu ora 11:00, la Iulius Gardens să ne susțineți cauza – este mesajul tinerilor de la Rotaract Ripensis Timișoara.

Comentarii

comentarii