Acasă Actualitate ROTARY, arta, prietenia…

ROTARY, arta, prietenia…

DISTRIBUIȚI

Cluburile timişorene Rotary Club Timișoara şi Rotaract continuă proiectele prin care se apropie tot mai mult de comunitate, nu doar în momentele dificile ale acestea, ci şi pentru a crea momente de bună dispoziţie şi relaxare prin cultură.

”Un proiect inedit a prins viaţă în Timişoara, “Picnic Style Concert”, prin care am dorit să punem în valoare minunatele parcuri ale Cetăţii, mai ales în cele de picnic, unde toţi cei care doresc pot veni pentru două ceasuri duminicale, să se bucure de o atmosferă cu totul minunată”, spune Bogdan Aungurence, inițiatorul proiectului.

Ce speră Clubul Rotary Timișoara? Că încercările de până acum vor fi un reper pentru crearea unui Teatru Muzical în Timişoara. Capitala Europeană a Culturii are un sprijin important în mișcarea rotariană. De altfel, Rotary Club Timișoara este membru fondator și în Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii, din 2011.

Ideea a pornit de la evenimente similare pe care inițiatorii le-au văzut în parcurile din Anglia, Franţa, Italia. Și în Timişoara, lumea poate veni cu un coşuleţ şi o pătură, să se relaxeze în natură, punctul de atracţie fiind un concert belcanto, din genurile muzicale care se pretează a fi cântate şi în afara marilor scene: musical, pop-opera, muzică de film, canţonete, zarzuele şi chiar operetă, în combinație cu momente coregrafice pregătite de profesionişti.

Astfel, duminica, între orele 12.00 – 14.00, după biserică şi înainte de masă, este cel mai potrivit moment al picnicului. Așa dorim noi, cei din Rotary Club Timișoara, aceasta să fie o parte a imaginii Timișoarei.

Cu ajutorul Magnum Team Dance School, prin Diana şi Raul Avram, s-a lansat primul eveniment, în Parcul Karlsruhe, unde soliştii au fost Maria Boldan (mezzosoprana) şi Bogdan Aungurece (tenor), iar Denis Matei şi Iana Iovănaş au îmbogăţit momentul artistic prin dans. Pentru pregătirea vocală, rotarienii și prietenii lor au fost ajutaţi de doamna conf. univ. dr. Mariana Şarba.

Pentru artişti, este foarte important să aibă cât mai multe interacţiuni live cu publicul, iar situaţia pandemică actuală încurajează mai degrabă întâlnirile în aer liber, astfel încât acest format de concert s-a potrivit foarte bine momentului. Încercăm să armonizăm Rotary, regulile anti Covid și oamenii. Rotary și artiștii Timișoarei, Rotary și lumea!

”Prin aceste picnicuri muzicale Rotary, ne mai propunem şi să arătăm publicului timişorean cât mai mult din genul musical, în speranţa că poate Timişoara va fi primul oraş cu un Teatru de Musical dedicat”. Asta spun organizatorii.

Alături de inițiatorii proiectului, au venit, la următoarele ediţii ale evenimentului, mai mulţi artişti: Andra Barbul (mezzosoprana), Emanuele Nori (tenor), Darius Gruiţă (bariton şi excelent dansator), Ilinca Manole (soprană) şi David Hirsch (tenor). Implicarea profesioniștilor nu poate rămâne fără mulțumiri doamnelor lect. univ. dr. Simona Negru şi Silviana Cîrdu pentru prezenţa pentru toată pregătirea muzicală. Personalităţi ale scenei timişorene au susţinut demersul: soprana Cristina Vlaicu, basul Octavian Vlaicu şi tenor Bogdan Zahariea.

Răspunsul venit din partea participanţilor a fost minunat, oamenii din cartier fiind cuceriţi de momentele artistice, dorindu-şi continuarea experimentului cultural. ”La rândul nostru, dorim să creştem valoarea actului artistic prin implicarea unei mici orchestre sau band în susţinerea părţii intrumentale; poate reuşim realizarea unui concert de selecţiuni din Broadway Musicals cu drepturi de autor cumpărate, ce poate fi itinerant, în Timişoara şi apoi în România”, speră, optimist, Bogdan Aungurence.

Iniţiativa “Picnic Style Concert” a fost bine primită şi de Casa Artelor din Timişoara (Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş) care permite ca în fiecare zi de marţi, între orele 19.00 – 21.00, să se desășoare, în ”Curtea cu Castan”, o seară de musical (repetiţie cu public) şi cu un spectacol lunar.

Sunt invitați toţi iubitorii (interpreţii) de musical, pop-opera, muzică de film, canțonete, zarzuele, operetă, romanţe, indiferent de vârstă şi pregătire, pentru a organiza recitaluri tematice. Vocea umană, instrumentele muzicale şi dansul sunt trei elemente esenţiale pentru a crea momente magice într-un loc de poveste. Publicul şi sprijinul media formează baza pe care se poate construi mai mult, apoi, prin implicarea comunităţii de afaceri şi a societăţii civile, astfel, poate Timișoara va avea poate şansa înfiinţării unui Teatru de Musical. Și, cine știe, poate vom înscrie o nouă premieră bănățeană pe harta culturală timișoreană.

Organizatorii, alături de membrii Rotary Club Timișoara, apreciază susținerea Conselectrificarea Instal, precum şi a partenerilor media ”Ziua de Vest” şi West City Radio, care au promovat evenimentul.

Comentarii

comentarii