În acestă clădire și-au desăvârșit performanțele artistice nume mari ale artei plastice timișorene din ultimii 50 de ani,
Clubul Rotary Cetate Timișoara, prin președintele Eleodor Coptil, a ales să susțină în anul rotarian 2021-2022 un proiect special și important, considerat la vremea aceea foarte relevant în avampremiera anului Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023. În clădirea UAP din Parcul Justiției, rămasă în uitare din multe motive care se pierd în negura vremurilor, și-au desăvârșit performanțele artistice nume mari ca Victor Gaga, Romul Nuțiu, Leon & Xenia Vreme, Constantin Flondor, Delia Dumitrașcu, Lidia Ciolac, Szakats Bela, Toma Viorel, Octavian Maxim, Virginia Baz Baroiu, Daniela Constantin, Remus Irimescu.
La momentul lansării ideii de proiect, această clădire reprezentativă pentru cultura și arta timișoreană, acest centru esențial atât din punct de vedere al istoriei și tradiției culturale timișorene, cât și al poziționării în zona zero a orașului, avea mare nevoie de ajutor. Proiectul a implicat lucrări de refacere a acoperișului, a fațadei dar și intervenții suplimentare de refacere a streașinilor, burlanelor, jgheaburilor, de consolidare pe alocuri, de modernizare, realizate pe parcursul unui an și care s-au ridicat la valoarea totală de 100 de mii de euro.
”Salvarea Casei de Creație a UAP Timișoara a fost un demers ambițios care a presupus o mobilizare importantă de resurse, de la sponsorii care ne-au oferit cu generozitate donații în cadrul balului nostru anual din 9 aprilie 2022, desfășurat sub genericul ”Susținem arta în Cetate”, până la artiști plastici care ne-au oferit lucrări licitate în beneficiul proiectului. Implicarea colegilor a fost de asemenea foarte importantă și, chiar dacă am venit după a perioadă dificilă impusă de pandemie, am reușit să finalizăm cu succes această inițiativă, care se adaugă unui lung șir de reușite ale clubului din cei 20 de ani de activitate. Trebuie să amintesc și colaborarea cu Daniela Constantin, președintele UAP Timișoara, care a fost deosebită, în sensul în care a demonstrat multă implicare și o dorință majoră de a face bine pentru comunitatea artiștilor timișoreni. Mulțumiri tuturor!”, este mesajul președintelui Clubului Rotary Cetate Timișoara 2021-2022, Eleodor Coptil.
Acest proiect a fost dus la bun sfârșit cu aportul mediului economic, o seamă de companii fiind alături de Clubul Rotary Cetate Timișoara și oferind sponsorizări consistente pentru realizare. Rotarieniimulțumesc: Logexpert Development, Hamilton Central Europe, Litens Automotive Eastern Europe, Aur’a Mineral Water, Cons Electrificarea Instal, Fireshow, Cool Bike Team, CIT Grup, Gauss, Cramele Recas, Satimpex, Adendo, Codrina, Riello UPS, Video TM, Electro Afla, Ovidiu Șandor, Dan Popa, TUI, Teilor, Ultramarin, Iorgoni, Valeria Sabatini, Orange, Crama Thessaurus, Crama Aramic, La Rezidenta, Next Fit, Cowboys, Interact Med, 50 Stars Beauty Studio.
Rotarienii mulțumesc și celor care au donat lucrări pentru licitația de artă din cadrul balului nostru, Mitropoliei Banatului și IPS Ioan, pentru icoana care a deschis strângerea de fonduri, dar și artiștilor minunați care au oferit obiecte de artă pentru susținerea proiectului: Rodica Banciu Regep, Lucia Moise, Pavel Torony, Floarea Brînda, Gloria Grati, Constantin Catargiu, Ciprian Radovan, Rafael Matiaș, Elena Minodora Tulcan, Doru Tulcan, Ioana Banciu, Andreea Palade Flondor, Nicolae Velciov, Claudiu Toma, Delia Corban, Vlad Corban, Viorel Cosor, Sorin Nicodim, Gabeiel Kelemen, Daniela Orăvițan, Ecaterina Schiwago, Daniela Constantin, Camil Mihăiescu, Sorin Scurtulescu, Nicolae Moldovan, Ovidiu Batista, Bogdan Nueleanu, Constantin Flondor, Silviu Orăvițan, Constantin Răducan, Victor Acatrinei, Adela Popa, Adriana Lucaciu, Alexandru Jakabhazi, Andrei Părăușanu, Areta Voștinar, Atila Gomboș, Călin Beloescu, Ciprian Chirileanu, Dacian Andoni, Diana Harja, Dumitru Popescu, Elena Ursei, Georgiana Beloescu, Ildiko Maroșan, Ligia Seculici, Lucia Preda, Maria Bana, Mihai Moroz, Renee Renard, Remus Rotaru, Cristina Gaurean, Constantin Grangure, Virgil Babuscov.
Suntem foarte bucuroși că am reușit acest proiect deosebit care a readus la strălucire o clădire cu o vechime de 112 ani, clădire care reabilitată și cosmetizată va continua să scrie o poveste frumoasă pentru cultura timișoareană încă cel puțin 20-30 de ani– a concluzionat Eleodor Coptil – președintele Rotary Cetate Timișoara 2021-2022.
Comentarii
comentarii