Acasă Actualitate Ruga copiilor romi – ediţia a XV-a

Ruga copiilor romi – ediţia a XV-a

DISTRIBUIȚI

La acest eveniment, unic în ţară, vor participa copii de etnie romă  din judeţele Timiş, Hunedoara şi Maramureş
Sub patronajul Primăriei Lugoj, în localitatea Măguri, aparţinătoare municipiului de pe Timiş, sâmbătă, 28 mai, începând cu ora 15, va avea loc cea de-a XV-a ediţie a manifestării „Ruga copiilor romi”, unicul festival din ţară care se adresează numai copiilor de etnie romă. Vor participa peste 300 de copii romi din judeţele Timiş, Hunedoara şi Maramureş. Manifestarea – organizată de Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Măguri şi Şcoala nr.12 din Lugoj-Măguri – are ca obiectiv schimbarea mentalităţii privind etnia romă, exprimarea liberă a obiceiurilor şi tradiţiilor acestei etnii, atragerea copiilor romi către şcoală şi prevenirea abandonului şcolar. Vor fi prezentate programe variate, ce vor cuprinde cântece şi dansuri populare specifice etniei, recitări de poezii şi interpretarea unor scenete, în limba romani. Au fost invitaţi să participe la acest eveniment: prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, precum şi oficialităţile locale, în frunte cu primarul Francisc Boldea şi viceprimarul Ioan Ambruş.

 

Comentarii

comentarii