Acasă Sport Rugbiștii, handbaliștii și baschetbaliștii din Timișoara vor juca trei meciuri în aceeași...

Rugbiștii, handbaliștii și baschetbaliștii din Timișoara vor juca trei meciuri în aceeași zi în deplasare

DISTRIBUIȚI

Cele trei echipe de seniori ale clubului timișoarean joacă sâmbătă, 26 aprilie, în etapele de primă ligă. Toate cele trei evoluează în deplasare, în partide cu miză ridicată.

În ordine cronologică, vor intra în teren rugbiștii, handbaliștii și baschetbaliștii.

SCM USV Timișoara dispută al treilea meci din seria celor cinci consecutive pe teren străin. Campionii României vor juca de la ora 11.00, cu CSU ELBI Cluj-Napoca.

Marius Simionescu s-a refăcut după accidentare, dar va fi menajat în acest duel. Partida contează pentru ultima etapă a turului din Liga de Rugby.

SCM Politehnica Timișoara a ajuns la antepenultima rundă a Ligii Naționale de handbal (a 24-a). Alb-violeții vor înfrunta Minaur, la Baia Mare, de la ora 18.00.

Portarul Tomislav Stojkovic și extrema Flavius Cîmpan se prezintă tot mai bine din punct de vedere fizic, după problemele medicale avute. Eduard Belchite și Alexandru Moldovan, în schimb, rămân pe lista accidentaților. În tur, cele două echipe au remizat la Timișoara, 31-31, la 20 noiembrie.

SCM winsed.swiss Timișoara înfruntă deținătoarea Cupei României, CSO Voluntari, tot sâmbătă, de la ora 18.30. Meciul din sala Gabriela Szabo face parte din ultima etapă a sezonului regular (a 30-a).

Baschetbaliștii noștri păstrează șanse de calificare în play-off, dar au nevoie de îndeplinirea a două condiții: victorie la Voluntari și înfrângerea SCMU Craiova la Constanța, într-un meci programat la aceeași oră.

Kenny Funderbark a reluat antrenamentele, după ce accidentarea din partida cu Steaua l-a ținut pe tușă vreme de două etape.

 

Comentarii

comentarii