Acasă Actualitate Rugina şi pustiul de la cel mai vechi liceu agricol din România

Rugina şi pustiul de la cel mai vechi liceu agricol din România

DISTRIBUIȚI

Liceul ce se întinde pe o suprafaţă de şapte hectare este închis şi abandonat de nouă ani. A rămas curtea pustie şi clădirea cu zidurile şi geamurile ce se degradează de la o zi la alta.
La Ciacova, din judeţul Timiş, se pare că se nimereşte perfect una dintre celebrele zicale ale preşedintelui României, Traian Băsescu, prin care el atrăgea atenţia că învăţământul românesc ar trebui să mai producă şi lăcătuşi, strungari sau agricultori, nu numai filosofi. Deşi expresia reflectă foarte bine realitatea şcolii de astăzi, unii intelectuali cu “ştaif” s-au simţit ofensaţi. Situaţia pare şi mai gravă, când bietul elev aude de 20 de ani încoace despre reforma învăţământului, care se tot face, dar nu se mai termină niciodată şi numai bulversează şi mai mult şi dă peste cap eficienţa şcolii. Învăţământul preuniversitar din Ciacova este unul dintre victimele sistemului şi ale reformei fără sfârşit. Poate că puţini ştiu, dar în acest oraş funcţiona cu o eficienţă formidabilă cel mai vechi liceu agricol din România, cu o istorie de peste 100 de ani. Veneau aici pentru a se deprinde cu meşteşugul muncilor pământului sute de copii anual, nu numai din judeţul Timiş sau din judeţele limitrofe, ci din întreaga Românie. Pe lângă faptul că după patru ani deveneau aproape specialişti în arta de a semăna, cultiva, ara sau discui terenul, aici întâlneau una dintre cele mai frumoase locaţii. Din nefericire, liceul ce se întinde pe o suprafaţă de şapte hectare este închis şi abandonat de nouă ani, dar frumuseţea naturii încă se mai vede şi acum.
Grav este că atmosfera de părăsire este foarte tristă. Aleile sunt cuprinse de bălării, iar clădirea se degradează puternic. Uşile şi geamurile putrezesc sau ruginesc, unde sunt din fier, iar zidurile se scorojesc sau se dărâmă încetul cu încetul. Totuşi, frumuseţea naturii pare sălbătică în locurile unde înainte deborda de viaţă şi veselie. Plopii sunt vechi de sute de ani, iar arbuştii străjuiesc aleile în tăcerea mormântală a curţii. Pe acolo nu mai trece nimeni, iar poarta din tablă a înţepenit în balamale, nemaivrând parcă să mai primească pe nimeni în curtea pustie a liceului.

Trebuie să treacă în proprietatea primăriei

Primarul Petru Filip a reuşit să introducă cu dificultate mâna printre zăbrelele porţii şi a deschis lacătul prins de un lanţ ruginit. Poarta a fost trasă într-o parte cu un scârţâit greu. Ghereta portarului este ferecată tot cu lacăt şi parcă stă să se prăbuşească. Uşa, zidurile şi acoperişul sunt degradate. Smocurile de iarbă cresc din ciment cât vezi cu ochii pe alei, pe scările de la intrarea în liceu şi chiar pe hol, dincolo de uşa din fier vopsită în verde şi închisă pentru totdeauna, pe unde altă dată profesorii păşeau înăuntru spre cancelarie. Vântul loveşte sinistru printre coroanele rămuroase ale copacilor şi se izbeşte de pereţii înnegriţi de ploi şi ninsori. Nicio urmă de elev nu a mai rămas pe acolo, nu mai auzi nici hărmălaia de pe terenul de sport şi nici clopoţelul ce chema copiii în recreaţie. Totul s-a sfârşit. Teodor Raţiu, comisarul-şef al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (OADOR), încearcă să explice despre marea valoare a clădirii, deşi este degradată şi continuă să se degradeze. Zidurile acelea pot adăposti un important şi util centru pentru bătrâni şi nu numai pentru bătrâni, dacă vor fi renovate. Timişul are mare nevoie de un asemenea stabiliment, dat fiind că există foarte mulţi vârstnici singuri, părăsiţi şi fără niciun ajutor. Primăria Timişoara sau alte organizaţii au reuşit să dezvolte câteva programe în Timiş şi Timişoara, dar niciodată nu e de ajuns, la suferinţa cu care se confruntă vârsta senectuţii. “Vrem să facem un proiect să atragem fonduri de la Uniunea Europeană. Aici putem face un centru pentru bătrâni. Avem specialiştii care să se ocupe de tot. Clădirea poate fi renovată. O parte din clădire”, a subliniat Raţiu. Primăria Ciacova ştie cât de valoroasă e acea construcţie şi este deschisă la asemenea propuneri de proiecte sociale. Problema este că acele ziduri aparţin Ministerului Educaţiei şi trebuie trecute în proprietatea Primăriei Ciacova, atunci se poate încheia un asemenea proiect bazat pe un parteneriat public-rivat. “Trebuie să facem procedurile pentru ca acea locaţie să treacă în proprietatea primăriei şi noi putem să îi dăm o destinaţie nouă. E rău că în această perioadă este şi criză economică şi nu apar investitori. Apare însă o problemă – dacă partenerul privat se retrage pe parcurs, atunci primăria ce va face?”, a declarat primarul Filip.
 
Mărturii ale istoriei
Ciacova are aproximativ 5.300 de locuitori, se întinde pe o suprafaţă de 25.276 de hectare, iar din 2004 a devenit oraş, cu cele patru localităţi: Cebza, Macedonia, Obad şi Petroman. Oraşul mai are totuşi Liceul teoretic “Al. Mocioni”, unde are inclus şi Grup şolar Agricol, începând cu anul 2003. Accesul în localitatea de reşedinţă este asigurat pe drumul judeţean DJ 693, în lungime de 9 km, care face legătura cu şoseaua internaţională E70 Timişoara – Stamora Moraviţa. Un aspect pitoresc al localităţii este faptul că străzile sunt pavate cu piatră cubică încă de la începutul secolului şi există multe clădiri istorice, în centrul civic. De aceea, primăria şi consiliul local au în proiect renovarea întregului centru civic, pentru a se păstra specificul arhitecturii veche de secole a clădirilor. De aceea, va fi construită un fel de şosea de centură – de ocolire a centrului oraşului, cum nici Timişoara nu are – pentru a se proteja construcţiile. Trebuie să mai amintim că localitatea a fost întotdeauna un centru important al Banatului. Ciacova datează din anul 1335, deşi unele surse o menţionează încă din 1285. În perioada 1390-1394, s-a ridicat o cetate înconjurată de o reţea de canale, ce a făcut-o inexpugnabilă în calea năvălitorilor. Totuşi, din vechea cetate a supravieţuit doar turnul de veghe, pe care localnicii îl numesc “cula turcească”, drept o mărturie a istoriei acestei aşezări. De asemena, centrul Ciacovei mai păstrează – deşi modernizat – locul de adunare al soldaţilor turci care deserveau dispozitivul de pază al cetăţii. Se mai observă în locul fostului cafe-bar elemente de clădire cu specific arhitectonic medieval – bolţi semicirculare din cărămidă. Pe drumul judeţean Ciacova – Cebza se mai găseşte şi un pod construit de turci cu elemente arhitecturale specifice, numit de localnici “Podul Turcesc”, care în prezent nu este folosit. În decursul istoriei, Ciacova a fost reşedinţă de district, de plasă, de raion şi apoi oraş de câmpie. În această conjunctură de criză economică globală a zilelor noastre, localitatea mai dispune de o caracteristică – pe o mare parte din subsol, la numai 400 de metri adâncime, se întinde o resursă extrem de valoroasă, dar le fel de abandonată şi neexploatată – apă termală. Temperatura se ridică până pe la 90 de grade Celsius. Deşi primăria a încercat să facă publicitate pentru a atrage investitori, până acum nimeni nu s-a încumetat să vină pentru a exploata o asemenea bogăţie. “E un mic foraj, dar este închis”, spune primarul cu tristeţe.

Comentarii

comentarii