Acasă Editorial Ruşinea (lui) Băsescu

Ruşinea (lui) Băsescu

DISTRIBUIȚI

Habar nu am dacă lui, celui numit preşedintele României i-o fi  fiind vreo ruşine, dar mie-mi crapă obrazul de ruşine, de prea multele ruşini zgomotoase ale  lui Băsescu:  ba este încurcat cu infractori ţigani, cu cei mai mari mafioţi ai Olteniei, cu cefele lor grase şi revărsate peste gulerele  strâmte,  ba  este fratele lui Mircea Băsescu (frate, frate!), care a îndrăznit să  ceară demisia unui procuror DNA pentru „vina” de a fi spus că un prieten de-al său, şef de vamă la Constanţa, este  corupt, ba  îşi duce  soţia la chefuri cu mafioţii, unde Bercea Mondial  îi pune  „primei doamne” (sărmana), la  gât, un ban din aur, ba… cine mai poate ţine şirul mizeriilor care ne expun  ca ţară, ca neam. Parcă nu ne ajunge şirul de întâmplări nefaste,  care au pus imaginea României într-o lumină proastă, parcă nu ştiam că suntem consideraţi cei mai primitivi din Europa, acum, lumea are pentru ce să ne arunce în cazanul  dispreţului, cu toate ingredientele lui. Ruşinea cea mai mare,  la momentul arestării unui interlop  cu intenţii criminale, Bercea Mondial, a fost sinteza relaţiilor familiei Băsescu cu cea a interlopului  oltean. Aveam senzaţia, urmărind imaginile filmate la diferite evenimente, că le simt,  din păcate,  mirosul greu, de transpiraţie penibilă,  prin ecranul televizorului  nevinovat de  toate combinaţiile acestea, patologice, din jurul nostru: politicieni cu bişniţari,  şefi de stat cu interlopi periculoşi, oameni  cu funcţii cu alţii, pe poziţii privilegiate. Melanjul acesta  periculos  generează o imagine  de ţară  pe care cu greu o vom putea corecta.   Revoltele din Africa arată că oamenii aceia, pe care-i credeam  fără putere de desprindere dintr-un sistem  atât de închis cum  este cel al dictaturilor  tribale,  ne-au redat speranţa  cutezanţei de a ieşi din infern. Infernul  în care suntem (con)duşi de clanul  Băsescu. De Băsescu şi ai lui! De trepăduşii fără scrupule,  cu pieptul bombat de orgoliul prostului, de  rânjetul scabros al celor care le fac pantofii,  crezând, în acest fel, că au lumea. Nu au nimic! Sunt nişte  rataţi agramaţi, nişte slugoi  cu abilităţi  criminale, ca şi Bercea Mondialu’ lu’ Băse’!  Ruşinea vine zi şi noapte,  prin  toţi porii  acestui regim care ne-a  ucis  zâmbetul. Zâmbetul minimei speranţe.  În rest,  să râdă proştii!  Ei nu au măsură, ba mai pot şi grohăi.
 

Comentarii

comentarii