Acasă Economic Ryanair reîncepe operarea curselor directe între Timișoara și București

Ryanair reîncepe operarea curselor directe între Timișoara și București

DISTRIBUIȚI

Cel de-al treilea operator aerian reia zborurile regulate care fac posibilă legătura între Timișoara și București. Compania aeriană Ryanair reîncepe operarea curselor directe spre/dinspre București.

Începând din 4 septembrie 2020, vor fi reluate zborurile regulate interne de pe aeroportul Timișoara spre/dinspre capitala țării, operate de către compania aeriană Ryanair. Cursele vor avea o frecvență de trei zboruri pe săptămână, în zilele de luni, vineri și duminică.

Pasagerii pot opta să călătorească și cu alte două companii aeriene, care efectuează curse aeriene regulate ce deservesc ruta Timișoara – București, respectiv companiile Tarom și Blue Air. Fiecare dintre cele două companii aeriene operează curse cu o frecvență de zece zboruri pe săptămână, în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri și duminică.

Conform datelor statistice, în primul semestru din anul curent, așa cum ne-am obișnuit până acum, ruta Timișoara – București a fost cea mai frecventată rută internă din România. Peste 86.000 de pasageri au călătorit de pe Aeroportul Internațional Timișoara spre/dinspre București.

„Faptul că cea mai însemnată pondere în transportul intern a fost înregistrată de către Aeroportul Internațional Timișoara, după București, este un indice pozitiv în raport cu situația epidemiologică cu care ne confruntăm. În acest sens, deciziile companiilor aeriene, de a relua zborurile regulate interne, pot fi oportune pentru schimbul de relații economico-sociale între Regiunea de Vest și capitala țării.”, spune directorul aeroportului, Dorel GRĂDINARU.

Comentarii

comentarii