.jpg)
De parcă nu ne ajungea războiul politic, toată avalanşa de cuvinte, cu o încărcătură ce frizează patologicul, în afara tuturor normelor de comunicare, mai avem acum un război şi în comunicare. Mai ales în comunicarea mediatică. Desigur, este vorba despre difuzarea înregistrării care-i are ca protagonişti pe Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chireac şi pe şeful ANI, Macovei. Nu comentez nici cine, nici cum a făcut înregistrarea, ci DE CE? Analizarea tonului şi a perspectivei din care a avut loc întâlnirea, mai ales că ea a fost la invitaţia şefului ANI, arată că SRS, care a avut în toţi aceşti ani un curaj nebun în modul în care s-a opus Puterii (şi nu este prima oară că o face!) a încercat să afle date despre nişte demnitari: trei miniştri despre care crede că nu ar fi uşă de biserică. El nu cere nici un avantaj personal, el vrea să afle exact ceea ce trebuie să afle un jurnalist: adevărul. Faptul că un demnitar ar avea averi nebănuite de publicul larg este cumva o neobrăzare? Nu este înscris tocmai în Codul Demnitarului, de oriunde ar fi el, că secretele „lor” trebuie să devină informaţii publice? Nu au demisionat atâţia miniştri şi alţi demnitari din diferite guverne ale lumii tocmai pentru că au fost făcute publice mizeriile lor? Unde ar fi greşită atitudinea lui Sorin Roşca Stănescu? Cred că dacă asta se petrecea într-o ţară civilizată, atunci ar fi fost numită altfel, nu şantaj. S-ar fi putut numi persuasiune în investigaţie! Dealtfel, de ce nu face asta chiar ANI? Sau Parchetul General? Or, nu tocmai dezvăluirile jurnalistice au fost cele care au făcut lumină în atât de multe cazuri de ocolire a legilor, de fraude sau de implicări în mizerii, poate şi mai mari? Înregistrarea, realizată în septembrie, adică acum două luni, şi care face vâlvă în plină campanie, îmi fundamentează o serie de întrebări, fie ele şi naive: Cum este posibil ca anumiţi jurnalişti să „sară la gâtul” altor jurnalişti, cu o patimă şi o ură cel puţin suspecte? Cum se face că niciun jurnalist, să-i spunem „neutru” politic, să nu fi scos nicio suspiciune despre SRS şi BC, iar alţii, bine înscrişi în campania pentru un anumit candidat să fi scos veninul suspiciunilor şi al urii faţă de alţii, care susţin o altă viziune despre viitorul preşedinte? Cum se face că tot ce se numeşte „breasla jurnaliştilor” în această ţară să fie măcinată de incoerenţă şi fabulaţie, peste limita admisibilă oricărei imaginaţii? Cum se face că le permitem politicienilor să ne murdărească profesia şi să facă (aşa cum au făcut cu România) din breasla jurnaliştilor două tabere: una pro-Băsescu şi alta anti -Băsescu? Cum îi putem lăsa să ne calce în picioare? Cazul Sorin Roşca Stănescu va fi reanalizat, sunt sigură, şi după alte repere. Nu ştim exact ce averi au miniştrii din guvernele României, ştim clar încă ce nu avem noi: drumuri, spitale, civilizaţie şi echilibru. Şi mai ştiu că România trăieşte pe o falie de scandal şi circ, de mai bine de patru ani. Şi nu acesta este cel mai mare.
Riscăm, oricum, să fim la coada Europei, atât de mare este ruşinea care domină România. A noastră, a lor, a cine mai ştie cui!
