Acasă Editorial Război în vreme de pace

Război în vreme de pace

653
DISTRIBUIȚI

Când am vizitat  Israelul, şi asta era, pentru prima dată, acum patru ani, la întoarcerea  acasă am  trăit emoţii  unice. Era  prima dată când, după ce văzusem o ţară, pe care  dorisem de atâta vreme să o vizitez,  aveam să simt imaginile  acelei   experienţe ca pe ceva irepetabil. Una dintre  cele mai interesante trăiri a fost cea dată de  starea de război. Da, ştiu, am scris deja despre asta şi mai mulţi prieteni, unii chiar evrei, mi-au mărturisit  că au lăcrimat  citind. Despre ce îmi amintesc? Despre tinerii superbi, care păzeau şcoli,  teatre,  muzee, cu armele la piept, chiar dacă zâmbeau. Despre seninătatea  tragică a celor care, la vârsta la care alţii  ar fi căutat  petreceri uşoare sau companii  delicioase,  îşi apărau ţara. O făceau fără să ceară nimic în schimb. Evreii trăiesc starea de război într-o  emoţie perpetuă a unei prietenii care nu se decontează cu nimeni. Nici cu guvernul, nici cu alte   instituţii. Numai cu conştiinţa. Este o ţară unică. Aş spune că nu prea avem  ceva de comparat cu noi, dar, totuşi, am s-o fac. Cum? Prin comparaţia dezavantajoasă. Asum riscul acestei sincerităţi. Noi, în România, avem pace, nu război Cu toate acestea,  ne războim mereu unii cu ceilalţi.  Ne duşmănim, ne vânăm, ne facem rău. Vorbim  despre răul programatic  care dăunează  indivizilor, dar şi comunităţilor. Totul este rău, de la poluare, la guvernare (ca să fiu  poet, ca tot românul), de la  datoria de ţară, la cea între prieteni, de la  gropile din şosele, la găurile din bugete. Ceea ce se vede cel mai bine, mai ales în ultima vreme (de parcă mai trebuia), este  starea de război din partide. De  la „gruparea independenţilor”, la  războaiele interne  ale partidelor. Ultimul, cel care părea, de altfel, că ar fi   avut şansa de scăpa, este PNL. Dar nu a scăpat. A trecut şi trece încă prin mici cutremure. Oricum, nota de comunicare internă este elegantă, chiar şi atunci când grimasele feţelor dezamăgite  se remarcă într-o manieră sinceră. Dacă prima „rundă” la nivel naţional a trecut cu redobândirea poziţiei de vârf de către Crin Antonescu, acum  se pregătesc rundele  la nivelurile judeţene. Cred că bătălia este  falsă, pentru că au loc confuzii sistematice  între liderii formali şi cei care construiesc un alt culoar de ascensiune. Este vorba despre confuzia între nume şi renume. Între cei chemaţi şi cei aleşi. Tâlcul vorbei este pentru cei înţelepţi, cum am fost învăţaţi să ştim. De ce trebuie să fie atâta război? Cui foloseşte? Poate  celor care stau la pândă şi se bucură  de orice dezbinare, de orice  furt, de orice şiretlic. PNL,   ca bastion al dreptei  sobre din România are o şansă, prin seriozitate şi decenţă. Dacă  ( şi) asta piere,  „ochiul Moscovei” poate fi liniştit. Avem  război în vreme de pace. Şi  din război,  toată lumea are de pierdut

Comentarii

comentarii