Acasă Economic Război la “sânge” între Viorel Matei (PSD Timiş) şi Valeriu Tăbără (PD-L),...

Război la “sânge” între Viorel Matei (PSD Timiş) şi Valeriu Tăbără (PD-L), privind agricultura

DISTRIBUIȚI

Un atac fără precedent a pornit, duminică, 2 octombrie, din partea lui Viorel Matei (PSD Timiş) preşedintele producătorilor agricoli din România, împotriva ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără (PD-L), cu prilejul vizitei “ultrasecrete” în Timiş şi împlinirii unui an de ministeriat. 

 
“Tabără, un mare îmbârligător”
 
Deşi Tabără şi-a făcut bilanţul şi a trecut în revistă marile realizări în folosul agriculturii, după un an, Matei face o critică necruţătoare şi susţine că singurul merit pe care nimeni nu il contestă este faptul că ministrul timişorean este un bun povestitor şi un mare îmbârligător şi a reuşit să-i înlăture pe fermierii români de la Bruxelles. De asemenea, Matei a atras atenţia că, pe domeniul irigaţiilor, ministerul nu a făcut nimic, totu-i minciună. În domeniul depozitării producţiei de cereale, de asemenea, nimic. Subvenţia la motorină trebuia recalculată, acum preţul e aproape de 5 lei. În ceea ce priveşte subvenţia care este pentru agricultură, nu este un merit al ministrului, ci al preşedinţiei ţării care a avut un dialog cu fermierii şi a înţeles că agricultura trebuie susţinută, dar în primul rând este meritul asociaţiilor, al sindicatelor şi patronatelor care în primăvara acestui an au făcut lobby intens începând cu prim-ministrul ţării, până la Ministerul Finanţelor. 
“La un an de zile de când se află în fruntea Ministerului Agriculturii, datorită lui Tabără, federaţia nu-i mai poate reprezenta pe fermierii români la Bruxelles la COPA-COGECA – cea mai mare organizaţie profesională a agricultorilor din Uniunea Europeană, din care fac parte toţi fermierii din ţările membre. S-a ocupat şase luni de zile să mă doboare şi nu a reuşit.”, a spus Matei. 
 
Ultrasecret…, în Banat!
 
Într-un stil propriu PD-L, Valeriu Tabără se află într-o vizită ultrasecretă în judeţele Timiş, Hunedoara şi în Caraş-Severin pentru a participa la mai multe acţiuni agricole, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie. De câte ori Tabără a fost în Timiş, Direcţia Agricolă Timiş, condusă tot de PD-L, nu a anunţat presa, tocmai pentru ca ministrul pedelist să nu fie întâmpinat cu întrebări incomode şi pentru a nu se face publice conflictele extraordinari de mari existente între fermieri şi Ministerul Agriculturii. Vineri, 30 septembrie, Tabără s-a întâlnit cu fermierii din judeţele Timiş şi Arad, în Timişoara; sâmbătă, 1 octombrie, el a participat la EXPO 2011 – Bogăţiile toamnei în Banatul istoric la Hipermarketul real Timişoara; duminică, 2 octombrie, a participat la Târgul mare de toamnă, în Răcăjdia, judeţul Caraş-Severin; de la ora 12, la Expoziţia şi Bursa de Ovine de la Costeşti, comuna Orăştioara, judeţul Hunedoara. „Activităţile din domeniul legislativ, al construcţiei instituţionale, precum şi măsurile de piaţă, care au fost derulate în perioada septembrie 2010 – septembrie 2011, au vizat, în principal, realizarea obiectivelor care privesc: absorbţia fondurilor comunitare alocate, prin aplicarea schemelor de plăţi directe; implementarea schemelor de ajutor de stat pentru fermieri; eficientizarea organizării şi funcţionării pieţelor agricole, venituri crescute pentru fermieri; obţinerea de producţii la un nivel care să asigure necesarul de consum intern şi disponibil pentru schimburi comerciale intracomunitare şi cu ţări terţe care să conducă la echilibrarea balanţei comerciale cu produse agricole. Pentru a se asigura îndeplinirea acestor obiective, la nivel legislativ au fost iniţiate şi adoptate un număr de 28 acte normative (o ordonanţă, şase hotărâri şi 21 ordine de ministru) care reglementează sectorul vegetal.
Aceste acte normative au constituit suportul legal pentru implementarea de măsuri de politici sectoriale, atât în domeniul sprijinului financiar acordat fermierilor, cât şi în reglementarea pieţelor agricole, inclusiv în prevenirea şi gestionarea crizelor. Totodată, au fost elaborate programe suport materializate prin strategii sectoriale pentru culturi arabile, horticultură, viticultură”, se arată în bilanţul ministrului Tabără.

Comentarii

comentarii