De câteva zile, Emiratul Dubai se află, practic, în stare de faliment, pentru că nu mai are bani să-şi plătească cele 80 de miliarde de dolari împrumutaţi de la bănci occidentale. Acest ultim crah confirmă că Occidentul nu a depăşit recesiunea din economia reală şi crahul din sistemul bancar, deşi Japonia, Marea Britanie, zona euro şi SUA au finanţat prin emisiune monetară uriaşe falimente bancare şi deficite guvernamentale menite să atenueze colapsul economic din ultimii doi ani. După unele estimări, Occidentul a tipărit în ultimii doi ani cam 30.000 de miliarde de dolari fără nici un fel de acoperire. În medie, deci, pentru fiecare locuitor al Occidentului (în care trebuie inclusă şi zona asiatică a Occidentului) băncile centrale din SUA, din Marea Britanie, din zona euro şi din Japonia au emis o masă monetară echivalentă cu 30.000 de dolari complect lipsiţi de acoperire reală (active reale sau monetare). Mai mult, acum în Occident sunt acordate credite cu o dobândă foarte mică, credite care vor fi plătite cu monede mult mai slabe ca putere de cumpărare. Spre exemplu, dacă acum un american, un britanic, un european din zona euro sau un japonez contractează un credit de 100 de unităţi monetare pe 5 ani, suma actualizată a rambursărilor şi a dobânzilor plătite de aceştia în acest interval va fi de 70 sau (cel mult) de 80 de unităţi monetare. Dar cine va plăti această uriaşă depreciere monetară? La prima vedere, această depreciere fără precedent a puterii de cumpărare a tuturor monedelor occidentale va fi suportată de locuitorii Occidentului prin diminuarea veniturilor şi a averilor lor reale. Dar aceasta este doar o aparenţă. Atâta timp cât dolarul, euro şi celelalte monede occidentale îşi vor menţine rolul dominant în ceea ce priveşte derularea tranzacţiilor comerciale internaţionale, Occidentul va exporta fără nici un fel de dificultăţi o mare parte din cantitatea uriaşă de monedă calpă emisă în ultimele decenii şi mai ales în ultimii doi ani. În această eventualitate, asupra fiecărui locuitor al planetei se va revărsa o ploaie de 4.500 dolari-confeti, care, la terminarea „balului”, vor deveni simple bucăţi de hârtie, la fel ca şi în „Maestrul şi Margareta”, capodopera lui Mihail Bulgakov. Drept urmare, China, Rusia, India şi Arabia Saudită (ţările care deţin acum aproape 70% din rezervele valutare ale planetei), alături de toate celelalte ţări neoccidentale, vor trebui să achite, cu voie sau fără de voie, o cotă importantă din uriaşa notă de plată a actualului declin economic al Occidentului. Evident, nici China şi nici Rusia nu vor sta, ca să spun aşa, cu mâinile în sân. Dacă, de exemplu, aceste ţări vor decide ca schimburile lor comerciale bilaterale să fie cuantificate într-o monedă virtuală, mult mai puţin expusă la deprecierea indusă de „mareea neagră” a dolarilor americani, atunci o cantitate semnificativă de dolari „toxici”se vor reîntoarce în USA şi vor polua economia americană. Iar această strategie (denumită de ruși „strategia războiului de stepă”) va deveni în scurt timp extrem de contagioasă. Evident, în acest caz banca centrală a SUA (FED) va fi obligată să accepte mărirea dobânzilor pentru a preveni efectele unei inflaţii devastatoare. În consecinţă, Banca Centrală Europeană, Banca Angliei şi banca centrală a Japoniei vor trebui să adopte politici monetare similare, de unde pericolul iminent de redeclanşare a recesiunii şi a falimentelor bancare la cote dramatice în Occident şi nu numai. Este sau nu este posibil scenariul descris anterior? Evident, scenariul anterior este unul contingent şi nu unul determinist. Dar probabilitatea ca dolarii toxici să fie repatriaţi „GO HOME” de către ţările cu economii emergente este, ca să spun aşa, neneglijabilă. De aici, posibilitatea, la fel de neneglijabilă, ca acest război economic dintre Occident şi ţările cu economii emergente să se transforme în „Războiul sfârşitului lumii”. Aşa că nouă, românilor, nu ne rămâne decât să acceptam în continuare multiple „curbe de sacrificiu” şi să asistăm resemnaţi la „Ciocnirea civilizaţiilor” sau la „Războiul sfârşitului lumii”. Trăim într-o ţară mioritică, nu?
Nicolae ŢĂRAN
Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor, Catedra de Management
