Acasă Eveniment S-a dat drept fratele său, pentru că nu avea permis de conducere

S-a dat drept fratele său, pentru că nu avea permis de conducere

246
DISTRIBUIȚI

Un reşiţean de 18 ani este cercetat penal pentru trei capete de acuzare, după ce a vrut să părăsească România, cu buletinul fratelui său. Tânărul a recurs la această metodă uluitoare, pentru a intra în Ungaria, pe la Vama Cenad, pentru că nu avea permis de conducere. Din ţară ţinea neapărat să plece cu maşina – un Audi cu numere de Franţa… „În timpul controlului de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că şoferul maşinii nu este una şi aceeaşi persoană cu cea din documentul prezentat la control. Aprofundând verificările, poliţiştii de frontieră au stabilit că, în realitate, tânărul se numeşte Nicuşor M., are 18 ani, este din Reşiţa, iar documentul de identitate îi aparţine fratelui său”, spune Ciprian Gaic, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Timiş. Tânărul a încercat să adoarmă vigilenţa frontieriştilor chiar de 1 Decembrie. A mizat că de Ziua Naţională a României nimeni nu lucrează. Avea să se înşele amarnic… Acum, reşiţeanul este cercetat penal pentru trei capete de acuzare: tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi conducere fără permis.

Comentarii

comentarii