Acasă Eveniment S-a semnat acordul pentru conexiunea autostrăzilor Arad-Nădlac şi Csanádpalota – Szeged

S-a semnat acordul pentru conexiunea autostrăzilor Arad-Nădlac şi Csanádpalota – Szeged

391
DISTRIBUIȚI

Este oficial
Guvernul a aprobat semnarea Acordului privind stabilirea conexiunii autostrăzii între Arad – Nădlac şi Csanádpalota – Mako – Szeged. Guvernul României a aprobat, în şedinţa din 18 mai 2011, semnarea „Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind stabilirea conexiunii autostrăzii între Arad – Nădlac şi Csanádpalota – Mako – Szeged”. „Semnarea acestui acord creează premisele pentru asigurarea unui trafic fluent internaţional bilateral între România şi Ungaria şi a unei continuităţi în punctele de trecere a frontierei”, a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. Scopul acordului este de a crea condiţiile necesare asigurării unei legături directe prin racordarea autostrăzii de pe teritoriul României cu autostrada de pe teritoriul Ungariei, de a stabili punctele de conexiune între cele două autostrăzi, pe linia frontierei comune şi de a reglementa condiţiile tehnice de realizare a joncţiunii rutiere între cele două autostrăzi. După semnare, acesta va fi supus procedurii de ratificare şi va fi promovat conform legislaţiei române în vigoare.

 

Comentarii

comentarii