Acasă Administraţie S-au amânat modificările regulilor pentru șantierele din Timișoara. Liberalii cer combinarea celor...

S-au amânat modificările regulilor pentru șantierele din Timișoara. Liberalii cer combinarea celor două regulamente

DISTRIBUIȚI

Joi, 30 iunie, consilierii locali din Timișoara nu au aprobat noile regulamente care privesc șantierele din Timișoara. Mai precis, cel de „protecţia mediului în timpul executării lucrărilor de construcţie” și cel „privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări”. Liberalii au cerut formularea unui singur regulament, dar useriștii nu au fost de acord. Până la urmă, nu s-a strâns numărul necesar de voturi pentru aprobarea niciunuia.

Fostul viceprimar liberal Dan Diaconu, actualmente consilier local, a considerat că „nu cade coroana nimănui” dacă se amână până la următoarea ședință aprobarea unui singur regulament. Acesta a punctat faptul că cele două regulamente se suprapun pe alocuri și chiar oferă indicații contradictorii. Pentru a trece de aceste impasuri, useristul Răzvan Negrișanu a venit cu un amendamente de modificare masivă a mai multor articole.

Discuții au fost și în privința amânării. Ana Munteanu și Rodica Militaru (USR) au spus că ar fi de bun-simț schimbarea cât mai rapidă a vechiului regulament. Dacă s-ar face comasarea celor două, au considerat cele două consiliere locale USR, ar fi nevoie ca noul proiect să treacă din nou prin consultare publică, ceea ce ar presupune amânare de aproximativ două luni. Dan Diaconu, pe de altă parte, consideră că, fiind deja dezbătute pe fond ambele regulamente, nu ar mai fi nevoie de această perioadă de consultare publică.

Până la urmă, amendamentele lui Negrișanu au fost aprobate, dar nu și regulamentele în sine. În primul caz era nevoie doar de acordul majorității consilierilor locali prezenți; în al doilea, de o majoritate din numărul total al acestora. Atât amendamentele, cât și proiectele au strâns fiecare în jur de 10 voturi „pentru”. În ședință, numărul consilierilor locali prezenți a fost, în funcție de moment, de 19 sau 20, dar totalul este de 27.

Proiectul de hotărâre privind „Regulamentul privind stabilirea măsurilor de protecţia mediului în timpul executării lucrărilor de construcţii în Municipiul Timișoara” este disponibil aici: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=2E4399AEC010B9BCC22588410036E07E.

Celălalt, cel care privește „Regulamentul privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări în Municipiul Timişoara”, poate fi consultat aici: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=5A045E4FAE0214C9C22588020040702F.

Comentarii

comentarii