Acasă Actualitate S-au găsit înlocuitori pentru medicii care au plecat în Occident

S-au găsit înlocuitori pentru medicii care au plecat în Occident

DISTRIBUIȚI

Cei 202 de medici care au părăsit sistemul medical din Timiş, în 2010, pentru Occident, vor putea fi înlocuiţi. La nivel naţional, numărul doctorilor care au plecat după o viaţă mai bună, în ţările bogate ale Uniunii Europene, se ridică la 5.000. Joi, 27 ianuarie, a fost aprobată noua ordonanţă pentru modificarea şi completarea OUG Nr. 18/2009, privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Conform actului normativ, tinerii medici vor avea şansa de a se angaja într-o unitate sanitară, chiar dacă nu au promovat concursul de rezidenţiat. Începând cu 2011, concursul de rezidenţiat va fi organizat descentralizat, la nivelul centrelor universitare. Conform măsurilor adoptate, absolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, vor primi competenţe de practică limitate şi vor putea fi încadraţi în unităţi sanitare publice şi private, precum şi în cabinetele medicilor de familie, în funcţia de medic. În ceea ce priveşte rezidenţii, actul normativ prevede ca, începând cu anul III de pregătire în specialitate, rezidenţii să fie incluşi în linia de gardă (alta decât linia I de gardă), în afara programului normal de lucru. Activitatea acestora se va desfăşura pe răspunderea şi sub supravegherea medicului titular de gardă. Cei aproximativ 8.000 de tineri medici rezidenţi vor fi retribuiţi de unităţile sanitare unde efectuează serviciile de gardă. Noile măsuri vin atât în avantajul medicilor tineri, care, prin practică, vor putea să dobândească experienţă mai multă, dar şi în cel al autorităţilor, deoarece este nevoie de cadre medicale calificate pentru a asigura asitenţa medicală continuă în spitalele din toată ţara, după ce foarte mulţi doctori au părăsit sistemul medical românesc.

Comentarii

comentarii