Acasă Cultura S-au pus în vânzare biletele pentru concertul Lepa Brena de la Timişoara

S-au pus în vânzare biletele pentru concertul Lepa Brena de la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Lepa Brena se întoarce la Timişoara, după 28 de ani. Cântăreaţa care a animat lumea muzicii din Balcani, încă de la începutul anilor ’80, va concerta la Stadionul „Dan Păltinişanu” în data de 15 iunie, de la ora 20.00, pe o scenă care va fi amplasată în faţa tribunei oficiale. Biletele au preţuri cuprinse între 80 şi 150 de lei şi au fost puse în vânzare joi, 8 martie, la casieria Filarmonicii Banatul, la casieriile Teatrului Naţional şi a Operei Naţionale din Timişoara, la Stadionul „Dan Păltinişanu” şi în reţeaua online Eventim. Lepa Brena ar fi trebuit să concerteze şi anul trecut la Ruga Bănăţeană, însă autorităţile locale din municipiul timişean nu au mai găsit banii necesari. Născută pe 20 octombre 1960, pe teritoriul de azi al Bosniei-Herţegovina, Lepa Brena interpretează o combinaţie de muzică populară de pe teritoriul fostei Iugoslavii şi muzică pop. A vândut peste 40 de milioane de discuri în întreaga lume, fiind cea mai bine vândută cântăreaţă din zona Balcanilor.

 

Comentarii

comentarii