Acasă Actualitate S-au stabilit prioritățile de finanțare în Regiunea Vest. Va fi realizat un...

S-au stabilit prioritățile de finanțare în Regiunea Vest. Va fi realizat un nou nod de descărcare de pe autostrada A1 spre Aeroportul Timișoara

DISTRIBUIȚI

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, preia și va asigura conducerea Consiliului de Dezvoltare Regională Vest în cursul anului viitor. El preia postul de la șeful CJ Caraș Severin, Romeo Dunca, s-a stabilit în cadrul ședinței CDR, desfășurată miercuri la Timișoara. În cadrul ședinței s-au stabilit și obiectivele prioritare pentru viitorul exercițiu de finanțare din Programul Operațional Regional. Cele mai importante se referă la realizarea unui nou nod de descărcare pe autostrada A1, unul care va face legătura pe un nou drum direct spre Aeroportul Internațional Timișoara, dar și reabilitarea integrală a drumului județean 691, care leagă Timișoara de Lipova, pe porțiunea din Timiș.

Cel mai important, decizia legată de banii POR, 1,18 miliarde de euro acum, se va lua acum la nivel regional și nu la București, ceea ce permite o eficientizare majoră a alocării și a cheltuirii banilor.

În această idee a fost reușită și prioritizarea unui proiect de infrastructură major pentru zona de vest și a Timișului. Este vorba despre reabilitarea DJ 691, drumul care leagă Timișoara de Lipova, pe porțiunea din Timiș. Poate și mai importantă este obținerea acordului pentru ca pe autostrada A1 să fie realizat un nou nod de descărcare, de unde să se asigure o conexiune directă până la Aeroportul Internațional Timișoara.

”Consiliul Județean Timiș a schimbat finanțarea, astfel ca în noul exercițiu de finanțare să fie integral reabilitate DJ 691 până la granița cu județul Arad. De asemenea, a fost decisă realizarea pentru o nouă conexiune cu Aeroportul Internațional Timișoara, cu o coborâre de pe autostradă”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

O astfel de conexiune nouă era extrem de necesară, aceasta în condițiile în care un alt drum de legătură A1 – AIT, centura Remetea Mare, este blocat.

În noul exercițiu de finanțare se va insista asupra eliminării diferențelor economice dintre județele regiunii.

„1,18 miliarde de lei e o bază financiară pentru dezvoltare, am stabilit o serie de soluții ca să compensăm diferențele între județe. Cei care stau mai bine în anumite domenii, au fost de acord ca pe anumite segmente finanțările să fie accesate mai ușor de județele cu rezultate mai slabe”, a spus și Romeo Dunca, șeful CJ Caraș-Severin.

Astfel, în proiectele de dezvoltare economică s-a decis ca Aradul și Timișul, mai dezvoltate economic, să aibă impusă o cofinanțare de 25%, față de 10% pentru Hunedoara și Caraș-Severin, care vor avea solicitată o cofinanțare de numai 10%.

Liderul CJ Arad, Iustin Cionca, spune că este mulțumit că va putea realiza reabilitarea drumurilor județene spre Bihor, după ce cele spre Timiș au fost aproape integral rezolvate. Despre noua legătură cu AIT spune că era necesară, având în vedere că aeroportul are un rol regional.

„Am votat proiectele strategice și lista suplimentară cu drumuri județene, noi la Arad avem un proiect strategic pe nord. Este vorba de legăturile spre Bihor. E pregătit proiectul, am terminat legăturile cu Timișul, mă bucur că am reușit să suplimentăm lista cu proiectul Timișoara spre Lipova. Legătura autostrăzii cu aeroportul, deservește și arădenii. Să ieșim din egoismul care ne caracterizează să ajutăm Carașul și Hunedoara”, a spus Cionca.

În mare parte artizanul trecerii administrării POR la nivel regional, eful Agenției pentru Dezvoltare Regională, Sorin Maxim, s-a declarat ”foarte mulțumit” de modul în care președinții de consilii județene au discutat în cadrul ședinței și de rezultatele obținute.

”Sper să avem înțelegere, am dovedit că putem să atragem bani. E triplu față de 2007 – 2013. Insistăm pe dezvoltare economică, consistent pe inovare, dezvoltare, digitalizare, smart city. Pe drumuri, cererile de finanțare sunt depuse de consiliile județene individual, dar și în parteneriat. Drumul pe la Remetea e blocat, compensează o nouă coborâre de pe A1 spre aeroport. Ne propunem să abordăm  și realizarea de transport public cu autobuze electrice. Vor fi câteva linii pilot care să deservească unele localități, dar și transportul spre stațiunile turistice. De asemenea, pe POR  ne dorim scăderea timpilor de reacție la trei luni, cu o evaluare în o singură fază, Climatul de lucru e important pentru a se obține cele mai bune soluții. Sunt foarte mulțumit de discuțiile avute”, a spus Maxim.

Comentarii

comentarii