Acasă Actualitate Să rupem lanțul nepăsării! DASTM și Inspectoratul de Poliție Timiș au marcat...

Să rupem lanțul nepăsării! DASTM și Inspectoratul de Poliție Timiș au marcat Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

DISTRIBUIȚI

Ziua de 25 noiembrie este marcată în toată lumea prin manifestații și acte de condamnare a diverselor forme de violență îndreptate împotriva femeilor.

Violența împotriva femeilor este prezentă peste tot: acasă, la locul de muncă, pe stradă, în transportul public, în școli și universități, în mediul online etc.

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara prin Complexul de Servicii pentru Victimele Violenței Domestice și Agresori, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș prin Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității, în baza parteneriatului dintre cele două instituții,  au marcat această zi prin derularea Evenimentului  – SĂ RUPEM LANȚUL NEPĂSĂRII! – la Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara.

Elevii au înțeles că trebuie să schimbată percepția greșită, potrivit căreia hărțuirea sau violența la adresa femeilor este un comportament acceptabil și normal.

“Este responsabilitatea noastră de a spune “NU!”  și de a respinge în mod deschis actele de violență sau de hărțuire și de a oferi sprijin victimelor”, este mesajul organizatorilor.

DAS Timișoara prin Complexul de Servicii pentru Victimele Violenței Domestice și Agresori, împreună cu IPJ Timiș prin Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității, și-au propus marcarea acestei zile, pe principiul că este mult mai ușor să previi decât să tratezi un astfel de fenomen.

“Pornind de la această idee, ne-am propus  desfășurarea unei activități care să definească și să imprime elevilor liceului, principiile de bază ale unei societăți civilizate, societate în care femeia, indiferent de rolul pe care aceasta îl are ( soție, iubită, mamă, fiică, colegă…etc) , să fie respectată, apreciată, valorizată, și nu victimă. Prin acțiunea nostră dorim sa transmitem tinerilor că aceasta este normalitatea, și dacă acest lucru nu se întâmplă, ei pot și trebuie să ia atitudine. Acțiunea a fost completată de întinderea unei panglici de culoarea portocalie, printre toți participanții, simbol al fenomenului violenței și tăierea acesteia, bucată cu bucată, de către fiecare participant, marcând astfel ruperea lanțului nepăsării”, a explicat Corina Eva.

La Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, funcționează încă din anul 2019  un centru de intervenție pentru victimele violenței domestice, dar și unul destinat exclusiv  agresorilor. Sute de persoane au solicitat și primit ajutor.

De serviciile acestui centru beneficiază în prezent un număr de 73 de victime ale violenţei domestice şi 35 de agresori din Timişoara. COMPLEXUL DE SERVICII PENTRU VICTIMELE VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI AGRESORI din cadrul DASMT functioneaza pe str. Simion Bărnuțiu, 11 B, Timișoara. Puteți lua legătura cu centrul la numărul de telefon:  tel. 0739 002 221 sau prin Email  c.victimeagresori@gmail.com

 

Comentarii

comentarii