Acasă Actualitate Salarii încasate ilegal la CIA… Reşiţa

Salarii încasate ilegal la CIA… Reşiţa

DISTRIBUIȚI

Contabila şefă a azilului de bătrâni din Reşiţa şi fiul acesteia, şef la Serviciul Personal-Salarizare în aceeaşi instituţie, au falsificat, timp de doi ani, borderourile de salarii. Astfel, cei doi încasau, lunar, salarii cuprinse între 6.000 şi 20.000 de lei, în condiţiile în care directorul, de exemplu, era remunerat cu 1.500 de lei. Acest lucru s-a întâmplat timp de doi ani, până când directorul instituţiei, Pavel Fiştea, a descoperit frauda. „Lunar, contabila şefă îmi aducea borderourile de la bancă, prin care aflam cu câţi bani sunt alimentate cardurile de salarii. Luna aceasta, însă, plata salariilor a întârziat, fapt pentru care am luat legătura direct cu banca. De aici, hârtiile mi-au fost trimise pe fax, însă, acestea nu au ajuns la mine”, a declarat Pavel Fiştea, directorul instituţiei. Mergând pe ”urma” hârtiilor de la bancă, Fiştea a descoperit că acestea erau ascunse de către contabila şefă. Când directorul azilului a studiat borderoul, pe care contabila şefă nu a apucat să îl modifice, a descoperit că aceasta şi-a alimentat cardul personal cu 20 de mii de lei, iar pe cel al fiului său, cu suma de 6 mii de lei.
Drept urmare, Pavel Fiştea a depus o plângere penală la poliţie, împotriva celor doi. „Atât mama, cât şi fiul au fost reclamaţi poliţiştilor şi sunt cercetaţi în prezent pentru delapidare, fals şi uz de fals”, ne-a confirmat agentul Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJCS.

Comentarii

comentarii