Acasă Actualitate Salvezi o viață, salvezi o lume! Maratonul resuscitării a atras sute de...

Salvezi o viață, salvezi o lume! Maratonul resuscitării a atras sute de oameni la Iulius Town Timișoara

DISTRIBUIȚI

Sub sloganul ”Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă!”, Fundația SMURD Timiș, UPU și ISU au organizat Maratonul resuscitării, sâmbătă, 16 noiembrie, la Iulius Town Timișoara.

Evenimentul a trezit un mare interes tuturor atât celor mici, cât și celor mari, care au trecut pe la etajul 1, zona Intersport.

Unii s-au implicat și au vrut să învețe cum pot salva o viață, de la medicii SMURD care fac asta în fiecare zi, alții numai au privit.

Astfel, o echipă numeroasă formată din peste 50 de medici, paramedici, asistenți și studenți la medicină au demonstrat că în 30 de minute fiecare dintre noi poate foarte ușor să devină din spectator, salvator.

Sute de timișoreni au învățăt să acorde primul ajutor semenilor în caz de stop cardiorespirator și astfel pe viitor ei vor putea salva viața celor dragi, care au nevoie de ajutor, mai ales că 4 din 5 stopuri cardiorespiratorii se întâmplă acasă.

Medicii au atras atenția că, dacă până la sosirea echipajelor de urgență, victima nu beneficiază de manevre de resuscitare din partea oamenilor din jur, șansele ca aceasta să supraviețuiască scad cu 10 % în fiecare minut care trece.

Așadar șansele de supraviețuire a victimei depind în cea mai mare măsură de reacția celor din jur.

Recunoașterea rapidă a stopului cardiorespirator, apelarea serviciilor de urgență prin numărul unic 112 și aplicarea manevrelor de resuscitare până la preluarea victimei de către echipajele medicale de urgență se dovedesc a fi vitale pentru șansele de supraviețuire și recuperare cu un deficit neurologic cât mai redus.

Comentarii

comentarii