Acasă Actualitate Sâmbăta Morţilor: Tradiţii, superstiţii şi ce se dă de pomană în această...

Sâmbăta Morţilor: Tradiţii, superstiţii şi ce se dă de pomană în această zi

DISTRIBUIȚI

Sâmbăta Morţilor se sărbătorește înainte de Rusalii și este o sărbătoare dedicată pentru pomenirea morților. Această sărbătoare nu are o dată fixă.

Sâmbăta Morţilor este, în acest an, pe 11 iunie 2022.

Totuși, există foarte multe superstiții legate de această sărbătoare. Printre cele mai cunoscute în mediul rural se referă la dormitul afară sau mersul la fântână.

Tot în această zi se duc la biserică crengi de tei și frunze de nuc, pe care preoții le sfințesc, iar mai apoi creștinii le pun la icoană sau la streaşina casei pentru ca spiritele rele să ocolească gospodăria. Mai mult, în popor se credea că teiul sfințit poate vindeca surzenia.

De Sâmbăta Morţilor se obișnuiește ca oamenii să împartă oale pentru ca cei trecuți în neființă să aibă din ce bea apă.

Mai mult, femeile nu trebuie să toarcă în această zi deoarece colacii dați pentru pomenirea morților se întorc. Nici lăturile nu se aruncă în această zi deoarece pot ajunge în gura morților de afară, iar ei se pot răzbuna.

Din același motiv oamenii nu au voie să măture în această zi. Iar dacă vrei ca asupra ta să nu se abată furtuni sau pierderi, din primul fel de mâncare pe care îl gătești în această zi trebuie să dai pomană celor nevoiași.

Oamenii dau de pomană și ceapă sau usturoi verde pentru ca grădina lor să rodească.

Dacă în ziua Moșilor de Vară oamenii scot apă din fântână, aceștia lasă un bănuț pentru apă celor morți. Tot ceea ce dai de pomană trebuie să fie nou și proaspăt.

Se spune că dacă arunci afară o crenguță de tei sfințit în timpul ploii, aceasta va înceta. Mai mult, în trecut se credea că femeile care muncesc în această zi vor avea mâinile amorțite. Nu în ultimul rând, dacă de Sâmbăta Morţilor plouă înseamnă că anul va fi unul mănos.

Comentarii

comentarii