Acasă Actualitate Sancțiuni în valoare 11100 lei aplicate proprietarilor de câini de pe Aleea...

Sancțiuni în valoare 11100 lei aplicate proprietarilor de câini de pe Aleea Viilor și Armoniei

DISTRIBUIȚI

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara a organizat ieri o nouă acțiune pentru verificarea modului în care proprietarii de câini respectă legislația în vigoare referitoare la deținerea și îngrijirea acestor animale de companie, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș – Biroul Protecția Animalelor, reprezentanți ai Primăriei Timișoara – Direcția Calitatea Vieții și ai societății de ecarisaj Danyflor. De această dată s-a acționat în zonele Calea Lipovei, Calea Aradului și Mehala.

Au fost aplicate un număr de patru sancțiuni, în valoare totală de 11100 lei pentru lăsarea în libertate a animalelor de companie, nedeclararea câinilor periculoși și nerespectarea prevederilor legale privind sterilizarea patrupedelor, fapte prevăzute de Legea 61/1991, OG 55/2002, OUG 155/2001, unor posesori de câini de pe străzile Aleea Viilor și Armoniei.

Au fost verificate și două societăți comerciale, de pe Aleea Viilor, din fața cărora au fost ridicați de către reprezentanții Danyflor doi câini, despre care reprezentanții firmelor au declarat că nu le aparțin, patrupedele pe care dețin fiind legate în interior și având documente pentru acestea.  Acțiuni de acest gen vor fi organizate și în perioada următoare.

Comentarii

comentarii