Acasă Actualitate Șantierul de la noua maternitate a Spitalului Județean Timișoara intră în linie...

Șantierul de la noua maternitate a Spitalului Județean Timișoara intră în linie dreaptă

DISTRIBUIȚI

„Șantierul pentru noua maternitate demarează în forță”, transmit miercuri, 28 iulie, reprezentanții Consiliului Județean Timiș. Recent, după ce în plen s-a aprobat devizul general actualizat și contribuția administrației județene, s-a împrejmuit șantierul și s-au luat ultimele măsuri de organizare. Pentru buna desfășurare a lucrărilor a fost prevăzută și o suprafață de 120 de metri pătrați pentru birouri și o sală de ședințe, într-un ansamblu de containere.

Vă amintim că noua maternitate va fi construită pe terenul dintre Spitalul Județean și Casa Austria, iar lucrările sunt finanțate cu bani europeni într-un program de cooperare transfrontalieră România – Ungaria. Cum au fost stabilite și ultimele detalii, șantierul a trecut sub coordonarea simultană a constructorului, proiectantului și a dirigintelui de șantier, ultimul fiind reprezentant al CJ Timiș.

Miercuri, administratorul județului, Marian Constantin Vasile, a fost prezent astăzi la întâlnirea cu avizatorii – Aquatim, Colterm, Delgaz Grid, Enel și Telekom –, pentru a se asigura că lucrările nu vor afecta utilitățile aferente blocurilor de locuințe din proximitatea șantierului. „Amplasamentul este liber de sarcini, are toate avizele necesare, iar constructorul crede că nu va întâmpina probleme”, transmit reprezentanții CJ Timiș în urma întâlnirii.

Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean, prezent și el pe locul viitorul șantier, a amintit și de viitoarea achiziție a echipamentelor medicale, în valoare de 3 milioane de euro, care vor fi achiziționate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara cu sprijinul Consiliului Județean. Efectiv, contribuția proprie a CJ Timiș va fi de doar 2% din această sumă, restul de 98% urmând să fie rambursată din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Joi, la Timișoara ar urma să sosească și reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării și ai Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră. Aceștia vor fi informați despre stadiul proiectului și modul interdisciplinar prin care aparatul de specialitate al CJ Timiș abordează acest obiectiv de investiție.

 

Comentarii

comentarii