Polițiștii orașului Jimbolia au desfășurat activități educativ-preventive cu elevii înscriși la Liceul Tehnologic Jimbolia, Școala Gimnazială din Jimbolia și Grădinița cu Program Prelungit din Jimbolia în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității.
Activitatea a avut drept scop informarea elevilor despre conștientizarea riscurilor plecării voluntare și efectele negative pe termen scurt și lung ale consumului de droguri asupra sănătății fizice și mentale.
De asemenea, s-a discutat despre importanța menținerii unei comunicări deschise și sincere între părinți și copii pentru a identifica din timp problemele care ar putea determina minorii să plece de acasă.
Astfel de activități preventive în cadrul unităților de învățământ vor continua în județul Timiș și în perioada următoare, în vederea asigurării un mediu sigur pentru copii.
De asemenea, la data de 21 mai, reprezentanții Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate educativă cu elevii claselor gimnaziale din cadrul Liceului Tehnologic Nădrag, având ca temă recunoașterea și prevenirea bullying-ului în școală.
În cadrul acestei activități, elevii au fost instruiți să identifice comportamentele de tip bullying și să înțeleagă impactul negativ al acestora asupra integrității fizice și emoționale a colegilor lor.
Totodată, prin discuții interactive și exemple practice, elevii au învățat despre importanța intervenției active în astfel de situații și despre responsabilitatea fiecăruia în prevenirea și combaterea bullying-ului.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară vor continua să desfășoare aceste activități pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și reducerea comportamentelor neadecvate în rândul elevilor.