Acasă Actualitate „Săptămâna verde”: polițiștii locali din Timișoara, în vizită la Liceul „Ion Vidu”

„Săptămâna verde”: polițiștii locali din Timișoara, în vizită la Liceul „Ion Vidu”

DISTRIBUIȚI

Luni, 3 aprilie, polițiștii locali din Timișoara au fost la Liceul de Artă „Ion Vidu” pentru a le explica elevilor ce înseamnă gestionarea selectivă, dar și cum protejăm, în general, mediul înconjurător. Acțiunea face parte din manifestarea „Săptămâna Verde” a unității de învățământ. La „Vidu”, polițiștii locali au stat de vorbă, în sala mare a unității, cu sute de elevi din clasele V-XII. Acestora le-au explicat aspecte legate de păstrarea curățeniei, consecințele abandonării de deșeuri, menținerea unui mediu înconjurător cât mai curat, surse generatoare de poluare, colectarea selectivă și nu numai.

„Subiectele abordate au fost apreciate atât de elevi, cât și de cadrele didactice, care au pus întrebări pertinente legate de modalitatea în care se poate interveni, dar și ce trebuie să facă atunci când se confruntă cu cazuri în care sursele generatoare de deșeuri trebuie gestionate prin transportarea lor la operatorii specializați. Pe lângă situațiile cu care se confruntă în teren, precum abandon de deșeuri, formare de rampe clandestine, depistare și sancționare a celor surprinși că aruncă resturi sau dețin terenuri pe care nu le igienizează, s-a discutat despre importanța colectării selective ca bază a reducerii acestui fenomen al gunoierelor aruncate în locuri neautorizate, pe străzi, în parcuri, în apropierea unităților de învățământ”, precizează reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Elevii au primit, la final, și pliante informative, precum și o revistă care promovează „Timișoara curată”. Polițiștii locali mai amintesc că astfel de lecții de prevenire cu elevi au avut loc și în săptămânile trecute, de exemplu la Școala nr. 27 și la Școala Elim. În paralel, ar fi de amintit și că polițiștii locali sunt prezenți zilnic în mai multe unități de învățământ.

Comentarii

comentarii