Acasă Sport Sârbii sunt la mare căutare la Poli

Sârbii sunt la mare căutare la Poli

DISTRIBUIȚI

La Poli Timişoara, legiunea sârbă se măreşte. După ce Poli l-a adus pe antrenorul principal Vladimir Petrovic, secundul Zeljko Boljevik şi fundaşul dreapta Dusko Dukic, conducătorii alb-violeţi au bătut astăzi palma cu încă un ex-iugoslav, Igor Popovic, care evoluează pe postul de  fundaş central. Jucătorul are 27 de ani şi a evoluat în ultimele două sezoane în prima ligă din ţara vecină, la echipa Spartak Zlatibor Voda. Popovic s-a arătat încântat de transferul la gruparea alb-violetă. Sârbul a declarat că este fericit că a semnat cu un club important, care joacă în cupele europene. Popovic este cel de-al treilea fotbalist achiziţionat de bănăţeni, în această perioadă de transferuri, Iulian Tameş, de la FC Argeş şi Dukic, de la Hajduk Kula, fiind ceilalţi doi noi oameni cooptaţi în lotul cu care Poli va ataca, sezonul viitor, cucerirea, în premieră, a titlului naţional.

Vladimir Petrovici – prezentat oficial la Poli

La stadionul Dan Păltinişanu a fost prezentat antrenorul care va coordona antrenamentele şi va fi răspunzător de rezultatele echipei în următoarea perioadă de timp. Vladimir Petrovici a semnat un contract pe doi ani cu Poli Timişoara. Un prim obiectiv al antrenorului sârb este echipa să practice un fotbal frumos, de posesie şi spectatorii să vină lângă formaţie în număr cât mai mare. Managerul sportiv Daniel Stanciu l-a ales pe Petrovic dintre Trombetta, Juricic şi Moldovan. Stanciu declarat că a  optat pentru Petrovici deoarece este cel mai bun tehnician care se potriveşte pe obiectivele echipei bănăţene. Sârbul a fost lăudat şi de preşedintele comitetului director al clubului, Gheorghe Chivorchian, care a spus că Petrovic a fost mare fotbalist şi că este un antrenor foarte bun. Oficialii clubului bănăţean speră să aibă rezultate bune, cu Petrovici pe bancă.

Comentarii

comentarii