Acasă Eveniment A sărit cu maşina în lacul Ghioroc. Trupul bărbatului nu a fost...

A sărit cu maşina în lacul Ghioroc. Trupul bărbatului nu a fost încă găsit

DISTRIBUIȚI

Tragedie în judeţul Arad, la Ghioroc. În cursul nopţii trecute, în jurul orei 23, un bărbat a ieşit de pe drum şi a căzut cu maşina în lac. Martorii evenimentului au sunat la 112 a fost anunţat evenimentul. Poliţiştii din Ghioroc au sosit în scurt timp, dar maşina nu s-a mai văzut. „La data de 30 ianuarie, în jurul orelor 23.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că un bărbat de 42 ani, din Covăsânţ, aflându-se la volanul unui autoturism pe malul lacului Ghioroc, a pornit autovehiculul şi a sărit în lac, scufundându-se aproximativ 15-20 de metri”, a declarat inspector principal de poliţie Lorena Radu, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad. „Când a ajuns poliția de la Ghioroc mașina se mai vedea. Am deplasat un echipaj descarcerare grea, autospeciala de scafandri, barcă, un Duster, doi ofițeri și şapte subofițeri. Mașina a ieșit de pe partea carosabilă”, a declarat maior George Pleşca de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad. Nu se ştie dacă bărbatul a sărit intenţionat cu autoturismul în lac, pentru a se sinucide, sau a fost un accident. „Trupul bărbatului nu a fost încă găsit, la fața locului continuându-se cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului”, a declarat inspector principal de poliţie Lorena Radu, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Comentarii

comentarii