Acasă Eveniment Șase irakieni găsiți ascunși după un perete dublu într-un TIR

Șase irakieni găsiți ascunși după un perete dublu într-un TIR

94
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit şase cetăţeni din Irak, ascunși în interiorul unei autoutilitare condusă de un cetăţean român, având ca destinaţie Austria.

În data de 06.05.2019, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român în vârstă de 42 de ani, la volanul unei autoutilitare marca Fiat înmatriculată în România, cu destinaţia Austria. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. În partea din faţă a compartimentului marfă, a fost descoperit un perete dublu în spatele căruia erau ascunşi şase bărbaţi. Cei șase au fost conduşi la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări. În urma primelor verificări, s-a stabilit că grupul era format din şase cetățeni irakieni, având vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul autoutilitarei, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii irakieni, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii