Poliţiştii din Timişoara au capturat vineri, 8 iunie, aproape 500 de buletine de vot false, de la o tipografie situată pe strada Brânduşei din Timişoara. Buletinele de vot buclucaşe îi aveau în prim plan pe candidaţii penru funcţia de primar din localitatea Moraviţa judeţul Timiş. Mai exact, buletinele de vot tipărite la Timişoara aveau aplicată ştampila votat în dreptul lui Florin Gabriel Diamandescu, candidatul UNPR pentru funcţia de primar din localitatea Moraviţa. Acelaşi buletin de vot mai avea aplicată ştampila anulat, care era amplasată în dreptul candidaţilor PNL şi PSD din aceeaşi comună. Potrivit reprezentanţilor IPJ Timiş, în momentul de faţă, patronul tipografiei unde s-au tipărit aceste buletine de vot s-a ales cu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tipărire şi utilizare de buletine de vot false. „Poliţiştii Secţiei 4 Timişoara s-au deplasat pe strada Brânduşei, unde au depistat, la o tipografie, 498 de fluturaşi tip buletin de vot. Buletinul era tipărit în format A4, iar pe faţă şi pe verso era imprimată inscripţia ANULAT. În urma verificarilor s-a stabilit că a fost primită o comandă pentru tipărirea respectivilor fluturaşi, care urmau să fie distribuiţi ca supliment la un ziar local din Moraviţa, în cursul acestei zile. Toate materialele identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tipărire şi utilizare de buletine de vot false” , spune Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt IPJ Timiş. Patronul tipografiei unde s-au tipărit buletinele de vot spune că acestea că nu a avut intenţia de a tipări buletine de vot false pentru că acestea sunt în format A5 iar aşa zisele buletine de vot false erau tipărite în format A4. Actualul primar din Moraviţa, Ion Fiştea, spune că a rămas şocat când a aflat de buletinele de vot false. „Nu mi-a venit să cred când am auzit despre această poveste. La noi, în Moraviţa, sunt 1.800 de votanţi iar cele 498 de buletine ar fi încurcat rău treburile. Nu ştiu ce s-a întâmplat şi vreau să mă ţin departe de acest scandal”, spune Ion Fiştea.