Acasă Administraţie Scandal: Directorul Companiei de Apă Arad câștigă 8.000 de euro pe lună

Scandal: Directorul Companiei de Apă Arad câștigă 8.000 de euro pe lună

DISTRIBUIȚI

Directorul Companiei de Apă Arad câștigă singur cât o scară de bloc. Compania de Apă Arad revine în atenția politicienilor, datorită lefurilor uriașe pe care le primesc cei din conducerea acestei societăți comerciale, în care acționar majoritar este Consiliul Județean Arad, cu 94%. Arădenii, mai ales cei din cartiere, s-au confruntat cu probleme de canalizare, iar „parfumul de canal” poate fi simțit și de cei care stau pe terasele de pe Bulevardul Revoluției. În urmă cu un an, a fost făcut public faptul că societatea comercială Compania de Apă Arad este pușculița pentru PNL, dar instituțiile statului nu au intervenit.

Salariu de opt mii de euro pentru manager

Cristian Ispravnic, consilier judeţean social-democrat arată că salariul actualului director de la Compania de Apă se ridică la 32.000 de lei, la care se mai adaugă și alte sporuri și bonificații. „Pe de altă parte noţiunea de „salarii nesimţite” este parcă anume inventată pentru clientela de partid a PDL-PNL, iar remuneraţia lunară a lui Bănăţean pare desprinsă din serialul „Dallas” pentru oamenii de rând. Ce ziceţi de venituri lunare care pot depăşi 30.000 RON (300 milioane lei vechi). Cum sună o asemenea retribuţie pentru majoritatea arădenilor care se zbat să plătească impozitele locale otrăvite ale lui Gheorghe Falcă şi cheltuielile aberante la încălzire din salarii situate între 1000-2000 RON pe lună. Ce bine trebuie să se amuze oamenii din suita portocalie din atâta bănet, în vreme ce arădenii muncesc din greu pentru salarii lunare echivalente cu cât lasă personajele în cauză într-o seară la restaurant”, a declarat Cristian Ispravnic. Consilierul județean social democrat spune că peste 55% din bugetul alocat Companiei de Apă Arad sunt bani alocați fondului de salarii. „Aceeaşi Companie de Apă ar putea foarte bine să funcţioneze identic cu jumătate din actualul personal iar nepotismul şi clientelismul politic este întreţinut de aceleaşi chipuri, care dau de mâncare tuturor agitatorilor de steaguri din zona PDL-PNL”, a declarat Cristian Ispravnic.
Actualul președinte al Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, doctor în partaje, nu a mai ajuns în anul 2012 în Parlamentul României. Însă, a dat norocul peste el: a devenit imediat consilier al directorului de la Compania de Apă Arad, colegii săi de partid spunând că ar fi primit un salariu de aproape 2.000 de euro pe lună. Numai că, se pare că Cionca a fost plătit cu această sumă exorbitantă ca să facă politica partidului în județ, nu pentru activitatea sa din Compania de Apă.

Compania de Apă, pușculiță pentru Falcă

După ani de zile, s-a aflat adevărul: apa potabilă este scumpă la Arad pentru că angajații Companiei de Apă au salarii mari. În urmă cu un an de zile, Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad a explicat de ce arădenii plătesc apă tot mai scumpă. El a declarat atunci că din preţul apei curente, circa 3 lei/m3, plătit de arădeni, aproape jumătate este folosit pentru acoperirea salariilor celor aproximativ 1000 de angajaţi ai Companiei, în frunte cu cei şapte directori.
Scandalul a izbucnit în urmă cu un an, când Adrian Ţolea a încercat să facă ordine în managementul de la SC Compania de Apă Arad, care avea șapte directori, plătiți cu salarii de mii de euro lunar și președintele Consiliului de Administrație al societății era trimis în judecată pentru fapte de corupție. Atunci, ceea ce se vorbea pe la colțuri a fost făcut public: din banii Companiei de Apă-Canal s-a finanțat campania electorală a PNL. Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, s-a implicat personal pentru a-i determina pe consilierii județeni să nu-și lase partidul fără bani în campania electorală din 2016.
În 22 decembrie 2015, președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, a declarat că Gheorghe Falcă i-a chemat la partid pe consilierii județeni ai PNL și le-a cerut să nu voteze hotărârea de Consiliu Județean prin care directorii de la Compania de Apă-Canal ar fi fost schimbați și s-ar fi trecut la o administrare de tip dualist. Ceea ce s-a vorbit la finalul anului 2015 pe la colțuri, a fost confirmat și de vicepreședintele de atunci al Consiliului Județean Arad, Romulus Guțu: Compania de Apă-Canal finanțează PNL. Vicepreședintele Guțu a declarat că înainte de ședința de Consiliu Județean, în care urma să fie votată hotărârea care ar fi avut ca și consecință schimbarea conducerii de la Compania de Apă Canal a fost chemat de către Gheorghe Falcă, co-președinte PNL, deci șeful său pe linie politică, care i-a explicat cum trebuie să voteze. Guțu ar fi trebuit să fie împotriva hotărârii de Consiliu Județean, pentru că directorul Companiei de Apă-Canal, Gheorghe Bănățean, ar fi urmat să sponsorizeze PNL. „Gheorghe Falcă mi-a spus că domnul Bănăţean a început să fie «cooperant» şi că ne va ajuta în campania electorală din 2016. L-am întrebat cu ce, iar domnul Gheorghe Falcă a răspuns: «Cu bani, ce dracu!?»”, a declarat Romulus Guțu. După discuția cu șeful politic Gheorghe Falcă, vicepreședintele Consiliului Județean Arad spune că s-a întâlnit și cu directorul Bănățean, care i-a confirmat că va sprijini financiar PNL.
Deși acuzele au fost făcute publice, timpul a trecut fătă ca organele statului cu atribuții în verificarea legalității nu s-a sesizat. Iar banul public este în continuare folosit pentru pușculița de partid a celor care conduc Consiliul Județean Arad, „patronul” Companiei de Apă.

Președintele Consiliului Județean: Directorul Companiei de Apă Arad care câștigă 8.000 de euro pe lună își merită toți banii

Dr. Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean Arad spune că directorul Companiei de Apă Arad care câștigă singur cât o scară de bloc, își merită toți banii. Acesta precizează că salariul directorului general al Companiei de Apă și al celor 950 de angajați ai Companiei este calculat și acordat în condițiile legii, în funcție de îndeplinirea/neîndeplinirea criteriilor Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. De asemenea, Compania de Apă Arad gestionează un proiect cu finanțare europeană. „Salariile unor directori care gestionează bugete de sute de milioane de euro trebuie să fie motivante, pentru că acești directori sunt performanți și au o mare răspundere. Îmi doresc ca Guvernul să crească salariile tuturor angajaților, din surse de finanțare în bugetul central, dar și să îi stimuleze pe cât mai mulți manageri să aducă fonduri europene și să gestioneze bine proiectele în care sunt implicați, să aibă rezultate vizibile”, a declarat dr. Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean Arad.
Poziția publică a președintelui CJA, dr. Iustin Cionca, era previzibilă deoarece și domnia sa s-a înfruptat din banii Companiei de Apă Arad. Dr. Iustin Cionca nu a mai ajuns în anul 2012 în Parlamentul României. Însă, a dat norocul peste el: a devenit imediat consilier al directorului de la Compania de Apă Arad, colegii săi de partid spunând că ar fi primit un salariu de aproape 2.000 de euro pe lună. Compania de Apă Arad a fost și „pușculiță” pentru campania electorală a PNL, lucruri făcute publice chiar de către membri ai acestui partid. Iar despre gestionarea proiectelor europene, doar un noroc a făcut ca Aradul să nu dea banii înapoi și la Compania de Apă, ca la Spitalul Județean, deoarece lucrările au fost extrem de întârziate.

Comentarii

comentarii