Acasă alegeri locale 2012 Scandal electoral la Hălmagiu

Scandal electoral la Hălmagiu

DISTRIBUIȚI

Un alt scandal electoral a avut loc în comuna arădeană Hălmagiu. Sâmbătă, într-un mod ostentativ, doi poliţişti dirijau „traficul” spre piaţă şi spre spectacolul organizat de MC-L. „E vorba de o patrulă venită de la Gurahonţ. Nu cred că este întâmplător că unul dintre cei doi poliţişti este soţul contracandidatei mele, iar atitudinea lor ostentativă i-a întors pe mulţi dintre oamenii care doreau să vină la spectacol. Trăim într-o ţară liberă, în care organele statului nu ar trebui să se implice în campaniile electorale. Solicit Poliţiei să prezinte public dacă cei doi poliţişti au avut ordin scris să vină sâmbătă la Hălmagiu sau dacă a fost exces de zel”, a declarat Adrian Ţoca, primarul comunei Hălmagiu. Dorel Căprar, co-președinte USL Arad, a explicat ce s-a întâmplat la Hălmagiu. În timp ce USL era la o întâlnire electorală, în parc, MC-L avea un spectacol folcloric. Numai că, spune Dorel-Căprar, USL nu avea cum să blocheze intrarea în parc, deoarece se putea ajunge la spectacol prin cinci-șase locuri. Inspectoratul de Poliție Județean Arad a explicat că polițistul pe care l-a menționat primarul comunei Hălmagiu este încadrat la Secția 10 Gurahonț și s-a aflat împreună cu alți 4 polițiști într-o misiune de ordine publică la Hălmagiu și nu a făcut nimic pentru a nu-i lăsa pe doritori să ajungă la spectacolul primarului.

 

Comentarii

comentarii