Acasă Politica Scandal la alegerile din PDL Timiş

Scandal la alegerile din PDL Timiş

DISTRIBUIȚI

constantin ostaficiuc 62Puciul împotriva lui Ostaficiuc a eşuat!

Scandal la Consiliul de Coordonare al PDL Timiş. Circul şi acuzele reciproce au început după ce primarul de Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că se retrage de la alegeri. Groza a refuzat în ultimul moment să candideze pentru o funcţie de prim-viepreşedinte împotriva deputatului Alin Popoviciu.

Edilul de Sânnicolau Mare a înţeles că jocurile sunt făcute şi nu are nicio şansă. Imediat după el, alţi patru primari PDL au anunţat că se retrag de la alegeri şi îl lasă pe Ostaficiuc şi echipa să triumfe. Liderul PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, care a decis să candideze de unul singur pentru un nou mandat în fruntea filialei, le-a bătut obrazul puciştilor. Alegerile PDL Timiş s-au desfăşurat la Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timişoara. Conform protcolului stabilit, la urne au avut drept de vot doar 300 de democrat-liberali.

Groza i-a dat cu flit lui Ostaficiuc

Primarul de Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a înţeles că nu are nicio şansă la singura funcţie pentru care erau doi candidaţi: cea de prim-vicepreşedinte. Mai ales după ce s-a decis să voteze doar un număr restrâns de membri de partid. Ca un exemplu semnificativ – deşi Sânnicolau Mare are 12 consilieri PDL, doar 5 au avut drept de vot. Ceilalţi nici nu au putut veni măcar simbolic la alegeri, pentru că sala de la Casa Adam Muller Guttenbrunn era prea mică. „Voi face un pas în spate, rămâne echipa domnului președinte. Sper ca lucrurile să fie corectate. Acum patru ani, eram la alegeri 7 – 800. Acum suntem 300. Sper ca următoarele alegeri să nu le facem la sediul de partid”, a spus Groza, aplaudat de cei 300 de delegaţi cu drept de vot. Groza a promis că orice se va întâmpla nu va părăsi PDL.
Liderul PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, a luat microfonul şi aproape l-a implorat pe edilul de la Sânnicolau Mare să se răzgândească. Ostaficiuc a promis chiar înfiinţarea unei a treia funcţii de prim-vicepreşedinte – special pentru Dănuţ Groza. Primarul a refuzat însă să candideze de unul singur.

Ostaficiuc către primarii răzvrătiţi: „Chiar credeţi că toţi suntem nişte tâmpiţi şi niste şmecheri?”

Imediat l-au urmat trei edili PDL, care au anunţat că renunţă să mai candideze pentru orice funcţie, în asemenea condiţii. Este vorba despre primarul Jimboliei, Darius Postelnicu, care din solidaritate cu Groza a anunţat că renunţă să mai candideze pentru funcţia de secretar executiv. Imediat au renunţat la candidaturile pentru o funcţie de prim-viceprşedinte şi primarul de Gătaia, Raul Cozarov, cel de Făget, Marcel Avram, şi cel din Ciacova, Petru Filip. Primarul de Deta, Petru Roman, a anunţat că este solidar cu răzvrătiţii, chiar dacă nu candidează pentru nicio funcţie. Calm şi binedispus până atunci, Ostaficiuc s-a enervat şi a tunat împotriva primarilor ce au făcut un pas înapoi „Chiar credeţi că toţi ceilalti suntem nişte tâmpiţi şi niste şmecheri, care vă ascultăm că, vai, Doamne, pentru nişte nemulţumiri şi orgolii vă retrageţi? Măi, domnilor, nu sunteţi nişte genii, partidul ăsta v-a făcut primari. Uite cu ce a venit Dănuţ Groza, cu o revoltă manipulată a primarilor de oraş. Eu am întins o mână. Sâmbătă mă retrăsesem din cursă. Aţi vrut să rupeţi partidul? Eu nu îmi retrag candidatura.  Veniţi să vă bateţi cu mine…”, a tunat Ostaficiuc.

Din şofer – lider de partid

Chiar dacă a divulgat detalii interne din partid şi modul în care a fost obligat să introducă pe listă mai mulţi candidaţi impuşi pentru funcţiile de vicepreşedinte, susţinând că este corect până la capăt, liderul PDL a reuşit să-şi impună majoritatea apropiaţilor în noua structură de conducere. Astfel, până şi şoferul lui Ostaficiuc, de pe vremea când era lider la CJ Timiş, Flavius Nelu Iepan, a prins o funcţie de vicepreşedinte. Iepan va conduce departamentul „pentru politici privind administraţia publică locală, justiţie, siguranţă naţională, ordine publică şi siguranţa cetăţeanului”.

Comentarii

comentarii