Acasă Actualitate Scandal la Teremia Mare!

Scandal la Teremia Mare!

DISTRIBUIȚI

Consiliul local aproape de dizolvare şi un viceprimar nerecunoscut de primar, deoarece edilul spune că şedinţa în care viceprimarul a fost ales nu este una legală
Se pare că la Teremia Mare, consilierii, primarul, viceprimarul nu se mai înţeleg. Prefectul de Timiş spune că acest consiliu local îndeplineşte condiţiile pentru a se dizolva, pentru că cei care fac parte din el nu s-au întâlnit două luni consecutiv. Gheorghiţă Sachelariu (foto), un consilier local PNŢCD de la Teremia Mare, ales viceprimar, după cum declară, nu a apucat să-şi ocupe funcţia, deoarece primarul a refuzat acest lucru. Mai precis, este vorba de organizarea unei şedinţe de consiliu local, pe care o parte a consiliului o consideră statutară, iar primarul nu, deoarece spune că pentru a convoca o astfel de şedinţă, fie ea şi extraordinară, este nevoie şi de aprobarea lui.

“Domnul primar pe mine nu mă recunoaşte ca viceprimar, mai presus, vrea să mă ducă şi la spital”
“Am fost ales viceprimar în 26 august, cu majoritatea voturilor – 50 plus unu, conform legii. M-am prezentat la serviciu din 27, iar domnul primar mi-a spus că niciodată nu aş putea să trec peste acest cadavru care e el, dar ca să ocup post de viceprimar – niciodată. Nu recunoaşte şi spune în continuare că nu mă primeşte la consiliu ca şi viceprimar. Îmi spune să părăsesc această primărie că dacă nu, va face apel la 112, să vină să mă ia în cămaşă de forţă. A scos afară consilierii PD-L de la şedinţă. Le-a dat ordin să iasă afară. Ne-a spus să căutăm la fila 503, în cartea lui domnul Iorgovan, părintele Constituţiei, să vedem că el trebuie să convoace şedinţa. Noi am făcut un proces-verbal şi l-am trimis către domnul prefect şi ne-a spus că trebuie să ne adresăm instanţei. Ne-a dat un răspuns, dar doamna secretară nu o vrut să ni-l dea. Domnul primar pe mine nu mă recunoaşte ca viceprimar, mai presus, vrea să mă ducă şi la spital. Acest om este uriaş, nici nu vrea să discute, este proprietatea lui”, spune Gheorghiţă Sachelariu.

“Şedinţa consiliului local este nelegală, deoarece a fost convocată fără dispoziţia primarului”
Primarul din Teremia Mare, Cosmin Gheorghe Sântean (PD-L), spune că el accepta convocarea unei şedinţe de consiliu local dacă i se cerea acordul. Cât despre Gheorghiţă Sachelariu, primarul a reacţionat prompt: “El nu e normal!”. Primarul mai spune că i-a motivat cu articole din lege de ce nu poate să-l pună viceprimar, pentru faptul că şedinţa nu este una legală. “Nu este adevărat. În data de 31.08.2009, i-am menţionat de ce nu pot să-l pun pe funcţie – şedinţa consiliului local este nelegală, deoarece a fost convocată fără dispoziţia primarului. Consilierii sunt cei care au convocat această şedinţă extraordinară şi, în ipoteza unei şedinţe extraordinare, decizia aparţine tot primarului. Este un proces-verbal semnat de ei toţi. Eu nici nu am ştiut că e şedinţă. Cum i-a apucat să vină să facă o şedinţă extraordinară? Chiar aş fi fost încântat să facă o şedinţă extraordinară, cine i-a oprit? Mi-aş fi dat aprobarea, pentru că sunt multe probleme de rezolvat, mai ales cea a gunoiului. Cine i-a oprit?”, spune primarul din Teremia Mare, Cosmin Gheorghe Sântean.

Comentarii

comentarii