Nu se face o lege pentru un om sau pentru un caz. Și nici nu se desface o lege pentru o persoană. Este mai mult decât un principiu de drept. Este o regulă de bun simț. Și, pornind de aici, fără patimă, fără nici cea mai mică urmă de emoție, voi analiza recentul scandal generat de un infractor violent, care a beneficiat de recursul compensatoriu, după care a săvârșit o crimă. Trebuie anulată această lege? Dacă nu, de ce nu? Dacă da, de ce da?
Recursul compensatoriu este o formulă prin care statul, recunoscând că nu poate asigura condiții minime de existență civilizată pentru persoanele aflate în custodia sa, respectiv în penitenciare, a identificat o formă prin care să compenseze prin ceva mizeria la care sunt supuși deținuții. Astfel, ei primesc, în funcție de perioada luată în calcul, un anumit număr de zile, care se scad din pedeapsă. Sunt puși în libertate ceva mai repede. Fără a se face deosebire privind natura infracțiunilor săvârșite de aceștia și a cuantumului pedepsei. Întotdeauna, recursul compensatoriu este decis de o comisie de eliberare condiționată, condusă de un judecător.
Până la apariția recursului compensatoriu, o idee a ministrului de tristă amintire al Justiției, sub Guvernul Cioloș, numit Raluca Prună, deținuții beneficiau de reduceri de pedepse în funcție de vârstă, de numărul de ore lucrate în penitenciar, de comportamentul general și, în anumite situații, în funcție de cărțile scrise, considerate lucrări științifice. A fost generat un întreg scandal al acestor lucrări științifice, pentru care, pentru fiecare lucrare în parte, pedeapsa era redusă cu 30 de zile. În realitate, în ciuda acestei reglementări, deținuții nu au beneficiat niciodată decât în foarte mică măsură de asemenea reduceri, întrucât procurorii au atacat de regulă prin recurs deciziile de eliberare condiționată luate de comisiile din penitenciare și omologate de judecătorii.
Starea de spirit creată împotriva „corupților eliberați prematur din închisori” a determinat-o pe Raluca Prună să avanseze acest proiect al recursului compensatoriu. Dar Guvernul Cioloș a căzut. A venit rândul Guvernului Grindeanu să preia mingea din zbor. Proiectul de lege, supus aprobării Parlamentului, a trecut cu brio, fiind asumat, în ropot de aplauze de toate partidele politice și nu mai puțin de USR. Tocmai USR, care, astăzi, a preluat inițativa abrogării acestui act normativ, considerat o mare prostie și care pune într-un pericol grav ordinea și siguranța națională. Și totul a pornit de la recenta crimă săvârșită de o persoană, care a beneficiat de recursul compensatoriu.
Să ne așezăm puțin cu picioarele în apă și să încercăm să judecăm cu dreptate. Klaus Iohannis are de această dată perfectă dreptate, atunci când afirmă că gâlceava pe marginea acestui act normativ și a partidelor care și-l asumă nu are niciun rost și că politicienii ar face mai bine să găsească o soluție. Jumătatea goală paharului este că de acest recurs compensatoriu beneficiază, fără discriminare, atât cei condamnați pentru acte grave de violență săvârșite asupra persoanei, inclusiv crime cu premeditare, cât și infractorii cei mai mărunți, condamnați pentru fapte minore. De regulă, în politica statelor, actele de clemență, indiferent de natura lor, exclud anumite categorii de condamnați și, în primul rând, cei care au săvârșit acte de violență îndreptate împotriva persoanelor. De astă dată, așa cum a fost conceput acest act normativ, excepția ar fi fost de natură discriminatorie, pentru că ea pornește de la realitatea faptului că toți deținuții, fără deosebire, suferă în absența unor condiții minime de viață civilizată, asigurată de penitenciare. Prin urmare, se consideră astăzi un lucru rău faptul că de recursul compensatoriu beneficiază și asemenea persoane. Jumătatea plină a paharului este că, totuși, statul român a reușit să aducă o minimă reparație miilor de deținuți care trăiesc în condiții improprii. Și în felul acesta au fost evitate o serie întreagă de sancțiuni financiare date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Realist vorbind – poate unii vor aprecia că sunt cinic – faptul că respectivul criminal a fost eliberat ca o consecință a recursului compensatoriu cu câteva zile mai devreme, după ce a executat un număr apreciabil de ani de închisoare, nu reprezintă și nici nu poate reprezenta cauza asasinatului săvârșit de el zilele trecute. Dacă ar fi fost eliberat câtea zile mai târziu, este de presupus că s-ar fi întâmplat exact același lucru, cu observația că poate victima ar fi fost alta. Deci nu recursul compensatoriu în sine se află la originea crimei săvârșite.
Această temă extrem de grea și de complicată pe care o abordăm, cea a recuperării unor foști infractori și a reintegrării lor în societate, nu poate fi, evident, rezolvată pe calea recursului compensatoriu, oricum ar fi schimbată această lege. Dar ce ar trebui să se întâmple?
Ar trebui să se întâmple ceea ce spun toți specialiștii de ani de zile. Peniteciarele României trebuie să asigure locuri de muncă pentru toți deținuții care doresc să muncească, posibilități de calificare a acestora în toate meseriile utile societății, precum și o remunerație financiară corespunzătoare muncii prestate, din care o parte să rămână în beneficul penitenciarului, fiind destinată îmbunătățirii condițiilor de viață ale deținuților, iar cealaltă parte să fie vărsată în conturi ale acestora, care ar putea fi accesate după punerea în libertate. În al doilea rând, dacă societatea chiar dorește diminuarea semnificativă a infracționalității și recuperarea masivă a acestor oameni – număr deținuților variază între 20 și 30 de mii de persoane – este obligatorie crearea unui sistem, prin care toți cei puși în libertate să poată fi reintegrați în viața socială prin angajare în meseriile pe care le-au deprins în penitenciare. Autoritățile trebuie să-i monitorizeze cu atenție o anumită perioadă de timp, pentru a se convinge că persoanele respective se reintegrează în societate.
Prin urmare, dacă cineva vrea și poate să ia taurul de coarne, așa trebuie procedat. Și nicidecum prin cârpeli legislative. Și nici prin generarea unor nesfârșite polemici și scandaluri.
