Acasă Eveniment Scandal și lovituri de cuțit, într-o familie din Lugoj

Scandal și lovituri de cuțit, într-o familie din Lugoj

DISTRIBUIȚI

Scandal într-o familie din Lugoj, finalizat cu lovituri de cuțit. Incidentul a avut loc în cartierul Buchini, implicați fiind un părinte și cei doi copii ai săi. Cum vorbele grele aruncate de o parte și de alta nu au fost de ajuns, cei trei s-au agresat reciproc, iar la un moment dat părintele a luat un cuțit și i-a aplicat o lovitură în spate fiului său, în vârstă de 35 de ani. Fiica bărbatului a intervenit, dar și ea s-a ales cu răni tăiate la mână. Tânărul de 35 de ani a ajuns la spital, cu o rană superficială, împreună cu sora sa, căreia medicii i-au cusut rănile de la mână, scrie lugojinfo.ro. După puțin timp, la spital a ajuns și tatăl celor doi, care a suferit o fractură în urma altercației. În cauză, polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.

Comentarii

comentarii