Acasă Actualitate Scandalul locurilor în tabără la mare îşi caută vinovaţii!?

Scandalul locurilor în tabără la mare îşi caută vinovaţii!?

DISTRIBUIȚI

În urmă cu câteva zile cotidianul ZIUA de Vest relata despre un subiect ce a trezit interes şi reacţii nenumărate din partea multora. Este vorba despre trimiterea într-o tabără a unor copii. Până aici nimic bizar. Dar dacă te gândeşti că mare parte din aceşti copii au fost trimişi la mare pe considerente politice deja se schimbă problema. Deşi tabăra era destinată copiilor nevoiaşi, la mare au ajuns şi alţii din zona Sânnicolau, unde majoritatea primarilor erau din PD-L, tinerii care nu o duceau aşa rău cu banii. Totul a fost adus la lumină de cotidianul ZIUA de Vest în articolul „Maşinăria politică a PD-L a spulberat visele a peste 100 de copii nevoiaşi din Timiş”. Cu toate acestea, multe nu se vor face pentru a îndrepta acest lucru. Se fac deocamdată cercetări în acest sens, dar nimic concret. Nimeni nu este pus deocamdată la zid, eventual se caută cine a greşit, dar nu se ştie încă metoda cum va fi sancţionat respectivul sau respectivii. Iar când te joci cu visele copiilor aproape că nu există pedeapsă destul de mare. Ironic, cine ştie dacă va exista.
„Aceste 50 de locuri vor fi repartizate corect”
Totuşi, au mai rămas 50 de locuri (totalul fiind de 250) care vor fi împărţite atent, celor care merită, adică copiilor defavorizaţi, celor cu burse de merit şi cu situaţie materială precară. Aşa că cele 50 de locuri rămase au fost transmise către prefectură pentru ca această instituţie să se ocupe ca aceste locuri să fie distribuite cum se cuvine. Chiar şi prefectul a spus că „din zona Sânnicolau sunt majoritatea” celor care au fost trimişi în tabără. Pentru cele 46 de locuri de tineri plus încă 4 însoţitori prefectura va solicita primăriilor o listă plecând de la criteriile legii, tineri cu rezultate bune sau care beneficiază de bursă socială „Pe viitor să ne implicăm când mai sunt astfel de situaţii. Chiar dacă provin dintr-o zonă a unui partid pe care l-aţi amintit, vreau să vă asigur că sunt un om corect, acum că s-a întâmplat nu ştiu cum o mai putem repara, dar aceste 50 de locuri vor fi repartizate corect”, spune prefectul de Timiş Mircea Băcală. 
„Vom vedea exact conform legii cei care trebuie să răspundă”
„Trebuie verificat dacă listele sunt cele care le-au trimis primarii sau nu. Există primari din zona respectivă care spun că au trimis o listă şi au plecat alţi oameni. Vom încerca ca cele 46 de locuri să fie stabilite conform unor criterii obiective şi nu neapărat subiective, de cunoaştere a primarilor, de apropiere a primarilor de o culoare politică sau alta. Va trebui verificat împreună cu cei de la tineret pe listele pe care le-au primit în ce măsură sunt propunerile comunităţilor locale, în ce măsură au fost respectate condiţiile prevăzute pentru că atribuţia acestor locuri sociale se face pe câteva criterii ce trebuie respectate. În timp vom vedea care sunt persoanele care nu au respectat şi cei care au responsabilitatea celor care i-au trimis acolo. Vom vedea exact conform legii cei care trebuie să răspundă şi de ce Direcţia de Tineret a acceptat listele în formula respectivă”, a spus subprefectul Eugen Dogariu.

Comentarii

comentarii