Acasă Politica Scandalul refugiaților la Arad: Falcă o vrea consilier local pe cea care...

Scandalul refugiaților la Arad: Falcă o vrea consilier local pe cea care s-a oferit să cazeze refugiații la Arad

DISTRIBUIȚI

Kathryn Ann ClokeGheorghe Falcă a prezentat o surpriză în cadrul competiției „3 pentru Arad”: Kathryn Ann Cloke, o profesoară din Scoția vrea să devină consilier local pe listele PNL. Numai că Gheorghe Falcă omite un lucru major, pe care arădenii ar trebui să îl cunoască: Kathryn Ann Cloke reprezintă fundația „Vis de copil”, cea care s-a oferit să cazeze refugiați în Arad. Primul politician care a ținut ca arădenii să afle adevărul este Ciprian Florin Luca.

A vrut refugiați la Arad

„Vis de Copil este o fundație mica, crestina din Arad, infiintata de Kenneth si Kathryn Cloke in 2002, doi profesori de liceu din Glasgow, Scotia care au lucrat anterior timp de 6 ani in domeniul asistentei sociale”, se arată în prezentarea fundației de pe site-ul http://www.imparte.ro/Fundatii/arad/VIs-de-Copil-375. În cadrul proiectului depus de municipiul Arad, proiect semnat de edilul Gheorghe Falcă, în competiția Arad-Capitală Culturală Europeană 2021, la paginile 10-11, scrie roșu pe alb că: „Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a cerut în luna octombrie 2015 Guvernului României repartizarea la Arad a unui număr semnificativ de refugiați din Orientul Mijlociu, pentru a fi integrați într-o cultură a respectului față de valorile europene și drepturile fundamentale ale omului!”. La aceleași pagini este menționat că: „Vis de Copil pune la dispoziție sprijin logistic și cazare. Există, așadar, o solidaritate la nivel individual, dar și o reacție instituțională imediată la nivelul orașului în această dramă. Mesajul Aradului către Europa este: „Iată, așa se procedează!”.
„Competiția «3 pentru Arad» a devenit una dinamică, depășind nu doar granițele județului, ci și granițele țării. Până ieri, în competiție s-au înscris 17 cetățeni, dintre care trei tineri italieni, studenți ai Universității Vasile Goldiș. Ieri am avut parte de o nouă surpriză plăcută, când Kathryn Ann Cloke, o profesoară din Scoția care are o strânsă legătură cu o asociației din Arad, și-a depus proiectul în competiția «3 pentru Arad»”, a declarat Gheorghe Falcă.
„Proiectul meu se numește «Un loc pentru toți» și își propune extinderea unui proiect care deja exista, însă exista la o scară mică. Acest proiect oferă oamenilor de toate vârstele, care nu au un adăpost sau care trăiesc în condiții defavorizate, un loc unde primesc o masă caldă, consiliere în diferite domenii – de la consiliere psihologică la consiliere în domeniul sănătății sau al igienei. Va fi un loc unde să poată socializa și să se simtă ca acasă”, a spus Kathryn Ann Cloke.
„3 pentru Arad” este o competiție internă a PNL, care ar trebui să intereseze doar acest partid. Gheorghe Falcă a încercat însă să implice întreaga comunitate în jurul demersului său electoral. A reușit, însă nu în sensul dorit, scoțând în față o parteneră a sa din proiectul aducerii refugiaților la Arad, demonstrând că nu a renunțat niciodată la această nepopulară idee.

Ciprian Luca: Gheorghe Falcă nu a renunțat la ideea de a aduce refugiați la Arad

Ciprian Luca, președinte al asociației „Vatra arădeană” și candidat independent la Primăria Arad, susținut de Alianța pentru Arad, formată din filialele arădene ale PRU și UCDR și de PSRO, atrage atenția asupra faptului că primarul Gheorghe Falcă continuă, mascat, demersurile pentru a aduce o cotă importantă de refugiați la Arad.
După ce a introdus în documentele oficiale prezentate cu ocazia candidaturii Aradului în cursa pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii 2021 faptul că a solicitat o cotă importantă din refugiații ce vor fi alocați României, anunțând și partenerii Primăriei pentru cazarea acestora, acum Gheorghe Falcă a introdus pe lista competiției „3 pentru Arad”, demarată în interiorul PNL, numele unei persoane care era implicată în acest proiect. Este vorba despre Kathryn Ann Cloke, o profesoară din Scoția, despre care primarul spune că este foarte apropiată de Arad, unde are și o asociație. „De fapt, doamna Kathryn Ann Cloke este fondatoarea Fundației Vis de copil, cea care, în proiectul de candidatură a Aradului pentru Capitala Europeană a Culturii 2021, se oferea să cazeze refugiați, punând la dispoziție sprijin logistic și cazare. Faptul că președinta fondatoare a acestei fundații este acum unul din numele apreciate de primarul Gheorghe Falcă pe lista celor care candidează pentru un loc de consilieri pe listele PNL devine mai mult decât o problemă internă a acestui partid. Este demonstrarea faptului că primarul, fără a cere opinia arădenilor, a solicitat un mare număr de refugiați la Arad, beneficiind de sprijin din partea unor ONG cum este și cel al doamnei Kathryn Ann Cloke și că nu a renunțat la idee. Arădenii cer primarului să nu fie puși în fața unui fapt împlinit și să își asume acest demers nepopular. Un recent sondaj la nivel național a relevant că peste 86 la sută dintre români se opun primirii de refugiați. Arădenii nu fac excepție și cer primarului lor actual responsabilitate și decență atunci când întreprinde asemenea demersuri cu impact asupra comunității arădene”, a declarat Ciprian Luca.

Comentarii

comentarii