Acasă Sport Scapă „Leoparzii” de penalizare?

Scapă „Leoparzii” de penalizare?

DISTRIBUIȚI

La fel ca UTA, un alt club de tradiţie din vestul ţării vrea să înceapă fără datorii noul campionat şi cât mai sus posibil în ligile naţionale.
După ce a fost exclusă din campionatul Ligii a II-a încă din tur, FC CFR Timişoara ar trebui să înceapă noul sezon cu o penalizare de 22 de puncte. Conducătorii clubului feroviar au însă un plan de a scăpa de datoriile vechii societăţi şi vor să înceapă în Liga a III-a.
În acest sens, conducerea formaţiei de la Gara Mare a depus toate actele la FRF, pentru trecerea pe noua societate. "În 7 iulie am început acest demers cu noua societate, am depus actele de înregistrare la FRF în jurul datei de 20 a aceleiaşi luni. Ne-am înregistrat la AJF şi chiar la OSIM, totul este pregătit pentru Clubul Sportiv de Fotbal CFR Timişoara", a spus Constantin Nedela, preşedintele CFR-ului.
Acum, alb-vişiniii aşteaptă până săptămâna viitoare un răspuns din partea federaţiei. Zilele acestea,  leoparzii negociază cu câţiva oameni de afaceri, care sunt dispuşi să investească la echipă. CFR-ul are în acest moment, un lot foarte tânăr, iar jucătorii sunt conduşi de atacantul şi antrenorul în acelaşi timp, Alin Molcuţ, în vârstă de numai 26 de ani. Totuşi, în cazul în care echipa va juca în Liga a III-a, iar cum Fortuna Covaci pare să ia drumul Judeţului, grupul detaşat „dacilor liberi” s-ar putea întoarce, fiind vorba atât de antrenorul Florin Bugar, cât şi de o serie de jucători importanţi din sezonul trecut.

Comentarii

comentarii