Acasă Eveniment Scapi de vechituri şi poţi câştiga electrocasnice nou-nouţe, în Timiş

Scapi de vechituri şi poţi câştiga electrocasnice nou-nouţe, în Timiş

DISTRIBUIȚI

Campania Asociaţiei RoRec, „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, ajunge în Timiş, pentru a cincea oară, în 2011, în scopul colectării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), sâmbătă, 25 iunie. Acţiunea are loc în Ciacova, Deta, Gătaia, împreună cu partenerii Candy şi SKIL. Locuitorii sunt asteptaţi să crească bilanţul celor aproape 30 de tone DEEE, colectate anul acesta în judeţul Timiş. Cetăţenii din cele trei localităţi, dar şi cei din Cebza, Macedonia, Obad şi Petroman sunt asteptăţi să depună, în punctele special amenajate, deşeurile de echipamente electrice şi electronice. Locuitorii  care doresc să le încredinţeze centrelor de colectare pot beneficia de preluarea gratuită. Detalii la telefon 0734 307 538. Toţi deponenţii vor fi înscrişi la o tombolă, unde au posibilitatea de a intra în posesia unuia dintre următoarele premii: 9 cuptoare cu microunde şi 15 şlefuitoare cu bandă, oferite de partenerii Candy şi SKIL. În ziua de 27 iunie, la ora 14.00, la Primaria Deta, va avea lor tragerea la sorti.
Detaliile pe www.rorec.ro. De la prima acţiune de anul acesta din campania „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, de la jumătatea lunii martie au fost colectate peste 280 de tone DEEE, în mai mult de 60 de acţiuni, în peste 28 de judeţe.
 

Comentarii

comentarii