După aproape două decenii la conducerea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, mandatul directorului Attila Balázs s-a încheiat oficial în data de 23 mai 2025. Decizia de reziliere a contractului survine în urma unei anchete realizate de Corpul de Control și Antifraudă al Primarului, care a identificat disfuncționalități grave în gestiunea administrativă și financiară a instituției.
În urma acestor constatări, primarul Dominic Fritz a decis numirea regizorului Hunor Horváth în funcția de director interimar al teatrului.
Originar din Sfântu Gheorghe, Hunor Horváth este regizor, dramaturg și manager cultural, format profesional în Germania, Austria și Elveția. Din 2019, a condus Secția Germană a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, unde a reușit să tripleze numărul de spectatori și să creeze o echipă multilingvă, cu o prezență solidă pe scena internațională.
Cu o carieră de peste 15 ani, Horváth a fost co-director al Academiei Athanor din Passau, lector la Hochschule der Künste Bern și a gestionat relațiile internaționale ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Activitatea sa artistică a fost recunoscută prin nominalizări la Premiile UNITER: în 2023, pentru regia spectacolului „Woyzeck”, care a primit Premiul pentru cel mai bun light design și Premiul publicului, iar în 2024, cu „Nunta însângerată”, nominalizat pentru cel mai bun video design.
Noua conducere interimară are ca misiune revitalizarea managementului instituției și pregătirea pentru un nou concurs de selecție a directorului general.