Acasă Administraţie Schimbare la Serviciul Public Creșe din cadrul Primăriei Timișoara. Directoarea Gabriela Crăciun,...

Schimbare la Serviciul Public Creșe din cadrul Primăriei Timișoara. Directoarea Gabriela Crăciun, înlocuită de Adriana Nemeș

DISTRIBUIȚI

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță o schimbare la vârful Serviciului Public Creșe, aflat în subordinea sa. În funcția ocupată până acum de Gabriela Crăciun va veni Adriana Nemeș, cea care coordona trei din cele 13 creșe. Aceasta din urmă va ocupa poziția de director interimar, până la organizarea unui concurs de angajare în funcție. Demiterea Gabrielei Crăciun s-a produs ca urmare a managementului defectuos al celor 13 creșe și mai multor nemulțumiri din partea părinților, transmit reprezentanții primăriei.

„Am luat această decizie după o analiză amănunțită a stării tuturor creșelor din subordinea noastră. Am analizat cu atenție activitatea Serviciului, modul în care se iau deciziile, de ce nu s-au făcut demersuri pentru găsirea unor spații adecvate sau pentru menținerea tuturor creșelor deschise în această toamnă și am hotărât să facem schimbările necesare. Obiectivul nostru este profesionalizarea Serviciului, pentru a oferi toată îngrijirea de care au nevoie copiii. Intenția este să atragem de acum încolo cei mai buni manageri educaționali la conducerea creșelor, grădinițelor și școlilor din oraș, prin concursuri deschise, 100% depolitizate. Primul pas este această schimbare și urmează să organizăm un concurs public în cel mai scurt timp”, a explicat primarul Dominic Fritz.

De luni, 11 ianuarie 2021, își reiau activitatea patru creșe care au stat închise din toamna trecută. Este vorba de creșele de pe străzile V. Lupu, Mureș, N. Leonard și M. S. Motohon. „Acestea au rămas închise încă din toamnă, din momentul în care a fost suspendată activitatea grădinițelor care funcționează în aceleași clădiri cu ele. Creșele în cauză nu au bucătărie proprie, bucătăriile grădinițelor fiind cele care le furnizau mâncarea. Am reușit să rezolvăm această lipsă, deblocând colaborarea dintre creșe și grădinițele în cauză”, a completat viceprimarul Ruben Lațcău.

Comentarii

comentarii