Acasă Actualitate Școala din Ohaba Lungă, renovată în cadrul proiectului „Salvăm școlile satelor”

Școala din Ohaba Lungă, renovată în cadrul proiectului „Salvăm școlile satelor”

DISTRIBUIȚI

Încă o unitate de învățământ din mediul rural va beneficia de condiții optime desfășurării actului educațional, grație proiectului „Salvăm școlile satelor”, inițiat de Lions Club Timișoara, împreună cu Lions Club Timișoara Dinamic Plus, Lions Club Făget “Țara Făgetului” Dinamic Plus și Lions Club Sânmihaiu Român Dinamic Plus. Astfel, cei 78 de elevi din clasele I-VIII, de la Școala din Ohaba Lungă, vor începe noul an școlar în săli de clasă zugrăvite, cu pardoseală schimbată și ferestre noi. „Pornind de la ideea că toți copiii trebuie să aibă șanse egale la educație, ne-am gândit să ajutăm acolo unde este nevoie”, au menționat reprezentanții Lions Club Timișoara, precizând: „În zona rurală sunt școli ale căror clădiri necesită lucrări de întreținere sau chiar renovări, din cauza stării de degradare produsă în timp. Consultându-ne cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, am vizitat mai multe astfel de școli și am constatat că la Ohaba Lungă este nevoie de o intervenție de urgență”. Proiectul a început în luna iulie și a inclus atât lucrări de interior – curățire și zugrăvire tavane și pereți (1210 mp), realizarea de noi pardoseli, inclusiv a stratului suport din beton armat și a parchetului (250 mp), lambriuri de lemn (276 mp), montarea de noi ferestre (24 mp) -, cât și la exterior, prin realizarea unui trotuar din beton (86 mp).

 

 

Comentarii

comentarii