Acasă Actualitate Şcolile bune, din centrul Timişoarei – pline de elevi, în timp ce...

Şcolile bune, din centrul Timişoarei – pline de elevi, în timp ce şcolile de cartier au spaţii libere. IŞJ schimbă strategia!

DISTRIBUIȚI

scoala

Şcolile bune din Timişoara sunt vânate de părinţi. Aceştia vor ca aceste şcoli să le primească copiii în clasa pregătitoare, chiar dacă nu stau în zona arondată şcolii respective. Îşi fac vize de flotant şi tot posibilul pentru ca odraslele lor să prindă un loc într-o şcoală bună. Problema este că şcolile socotite bune sunt pline până la refuz, se fac ore chiar şi de după-amiază, iar în cele de cartier bate vântul. Din anul şcolar viitor aceste lucruri se vor îndrepta, iar dacă este necesar se vor rearonda străzi şcolilor unde există spaţiul necesar primirii elevilor. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş schimbă strategia…

“Ne trezeam în timpul înscrierilor că eram obligaţi să mărim numărul de clase, ceea ce a dus ulterior la mărirea numărului de ore de după-amiază”

„Nu este corect ca în unele şcoli de cartier să stăm cu spaţii goale, peste tot sunt colegi care pot lucra şi care lcurează cu copii de clasa pregătitoare. La Pedagogic am creat în ultimii ani 2-3 clase în plus. Ne trezeam în timpul înscrierilor că eram obligaţi să mărim numărul de clase, ceea ce a dus ulterior la mărirea numărului de ore de după-amiază. Noi avem deja o strategie vizavi de ceea ce înseamnă reţeaua şi planul de şcolarizare, încercăm să protejăm resursa umană prin crearea unor clase care să corespundă cu realitatea. Dacă din lista străzilor constatăm că s-au creat atât de multe clase le rearondăm. S-ar putea ca un părinte care s-a străduit foarte mult să prindă o anumită zonă să se trezească că ajunge în altă parte”, spune Aura Danielescu, inspector şcolar general de Timiş.

Comentarii

comentarii