Acasă Editorial Scrisoare deschisă domnului Dorel Cojan, directorul Poliției Locale Timișoara ”Opriți dezastrul...

Scrisoare deschisă domnului Dorel Cojan, directorul Poliției Locale Timișoara ”Opriți dezastrul fonic al Timișoarei!”

1268
DISTRIBUIȚI

Stimate domn director,
Apelez la una dintre cele mai cunoscute forme de comunicare publică, scrisoarea deschisă, pentru a transmite mesajul unui număr important de timișoreni, cetățeni onești, cu plățile impozitelor  la zi, nu doar ca timișoreni, ci și  ca  reprezentanți ai mai multor ONG-uri și firme, despre care veți afla, desigur,  mai târziu.
Mesajul acesta l-aș fi putut așeza pe o foaie, la sediul Poliției Locale, direct, pe care o conduceți printr-un ”program de interimat”, așa cum știm cu toții. Mi-ați fi răspuns,  vă obligă Legea 544/2001,  dar era prea puțin. Fac public  demersul acesta din rațiuni ce țin de conduita etică a  cetățenilor Timișoarei, a grupurilor  (definite, desigur, de știința sociologiei), a oamenilor aflați într-o suferință nedreaptă, împotriva tuturor regulilor și legislației, scrise și nescrise, referitor la ”nopțile albe ale Timișoarei, în weekenduri”, la care sunteți părtaș.
Înțeleg că sunteți FOARTE ocupat, mai ocupat  decât un ministru, primar, președinte al unui consiliu județean, mai ocupat decât un academician…Plătit fiind din bani publici, aveți obligația la comunicare instituțională, ca să nu mai adăugăm faptul de ne (și) cunoaștem, personal, foarte bine. Asta vă pune într-o dificultate profundă, raportată la normele de etică umană proprie, politețe, răgaz, abilități de comunicare, spontaneitate într-un dialog civilizat, teme ce vă sunt străine, cu totul, se vede!
Lăsând la o parte introducerea  în temă, mesajul nostru este imperativ :” Opriți dezastrul fonic al Timișoarei, noaptea!” și  derivă din marea nemulțumire pe care o avem față de neimplicarea suficientă a Poliției Locale Timișoara în sancționarea, oprirea definitivă acolo unde este cazul, a circului nocturn,  emanat de terasele de pe Bega, și nu numai (numeroase pensiuni, din zone rezidențiale, construite fără acordul vecinilor), terase din zonele istorice, pe care se dezvoltă agresivități și vulgarități inimaginabile (deținem declarați, poze, imagini, înregistrări), din lipsa de reacție, în acord cu legile.
Ce spune legea? Că orice terasă are dreptul la MAXIMUM 50 decibeli, în programul de activitate nocturnă și diurnă. Nu aveți aparat? Manipulare! Există soft  ce se descarcă  de pe internet, fiecare angajat îl poate avea. Ați fi putut cumpăra, înaintea șalupei faimoase, un aparat de măsurare al decibelilor degajați de istericii  organizatori ai celor 10, maxim 15 terase situate pe Bega, la care persoanele decente nici nu pot să intre, din spaima spargerii timpanelor.
Nu aveți parteneri? Minciună! Aveți Garda de Mediu, Direcția de Mediu, puteți construi grupe mixte, sau trebuie să  apelăm la Ministerul Mediului, la Guvern la Comisia Europeană, pentru a vă arăta cum să faceți? Necazul dumneavoastră este că dacă va trebui să facem asta, va urma să demisionați pentru incompetență, și nu ne mirăm de demersul domnului Corneliu Vaida, timișorean autentic, care cere asta zi de zi…de zi!
Nu aveți destui oameni? Știm că ași apelat adesea la Poliția Națională ( secțiile Poliției Timișoara), foarte bine, este legal, dar unde este Jandarmeria? Jandarmeria poate opri SPONTAM dezastrul sutelor de decibeli degajați haotic, într-un oraș ce este DEJA Capitală Culturală Europeană.
Ați fost, oare, vreodată, într-un oraș european, pe stradă, seara târziu? Lumea este veselă, străzile pline de tineri, de oameni de toate vârstele, dar nimeni nu țipă, nu urlă, se cântă molcom, nimeni NU deranjează pe nimeni! Sau ați fost în Turcia, și acolo, este voie? Legile în EUROPA se respectă, nu se negociază! Acești cetățeni, doritori să viziteze Timișoara, vor avea șocul lipsei de civilizație, al dezastrului fonic, poate își vor cumpăra protecții de timpane, dar ei vor fi stând scurtă vreme, iar noi, timișorenii, suntem, agresați sistematic, de bașii  kitschurilor  de spectacole, ce nici nu merită acest nume!
Ați fost la Cluj? Toate sunt în afara orașului, Ah, să nu uităm că și la Timișoara au fost cândva  pe lângă stadion, dar s-au mutat pentru că ”unii cetățeni din zonă au reclamat prea marele  dezastru fonic”. Extraordinar!  Ei ai fost ascultați! Dar cei din Calea Aradului, Lipovei, Tipografilor, Zona Mureș, Cartierul  Fratelia, Piața Victoriei, nu au dreptul la noapte pașnică?
Știți de spune Biblia? ( Scuze, vă cer prea mult, cultura biblică ține de cultura generală!):  Ziua ne-a dat-o Dumnezeu să ne câștigăm existența, iar noaptea, să ne odihnim.
Vrem să avem nopți decente!
Domnule Dorel Cojan, nu cred că iubiți Timișoara, dacă ar fi așa, ați fi un bun timișorean.
Pentru cine țineți spatele? Pentru câteva sute de oameni? Cu cei peste 350 000 de timișoreni, ce faceți?
Deocamdată, atât!
Cu sinceritate,
Lia Lucia Epure

Comentarii

comentarii